Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sînt ochi de porumbiţă, supt măhrama ta. Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad.
Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vîrful muntelui Amana, din vîrful muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor!
Ce lipici în desmierdările tale, soro, mireaso! Desmierdările tale preţuiesc mai mult decît vinul, şi mirezmele tale sînt mai plăcute decît toate miroznele!
Scoală-te, crivăţule! Vino, vîntule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! -Să intre iubitul meu în grădina lui, şi să mănînce din roadele ei alese! -