Cînd a rupt Mielul cea dintîi din cele şapte peceţi, m'am uitat, şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicînd cu un glas ca de tunet: ,,Vino şi vezi!``
Şi s'a arătat un alt cal, un cal roş. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea depe pămînt, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s'a dat o sabie mare.
Cînd a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicînd: ,,Vino şi vezi!`` M'am uitat, şi iată că s'a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mînă o cumpănă.
Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: ,,O măsură de grîu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!``
M'am uitat, şi iată că s'a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s'a dat putere peste a patra parte a pămîntului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pămîntului.
Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră.
Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?``
Fiecăruia din ei i s'a dat o haină albă, şi li s'a spus să se mai odihnească puţină vreme, pînă se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, cari aveau să fie omorîţi ca şi ei.
Cînd a rupt Mielul pecetea a şasea, m'am uitat, şi iată că s'a făcut un mare cutremur de pămînt. Soarele s'a făcut negru ca un sac de păr, luna s'a făcut toată ca sîngele,
Împăraţii pămîntului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s'au ascuns în peşteri şi în stîncile munţilor.