David a zis: ,,Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine``. Şi David a trimes pe slujitorii săi să -l mîngîie pentru moartea tatălui său. Cînd au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,
căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpînului lor Hanun: ,,Crezi că David îţi trimete oameni să te mîngîie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s'o nimicească îşi trimete el slujitorii la tine?``
David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimes nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: ,,Rămîneţi la Ierihon pînă vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.``
Fiii lui Amon, văzînd că se făcuseră urîţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri dela Sirienii din Bet-Rehob şi dela Sirienii din Ţoba, o mie de oameni dela împăratul din Maaca, şi douăsprezece mii de oameni dela oamenii din Tob.
Fiii lui Amon au ieşit, şi s'au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; Sirienii din Ţoba şi din Rehob, şi oamenii din Tob şi din Maaca, erau deoparte în cîmpie.
El a zis: ,,Dacă Sirienii vor fi mai tari decît mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decît tine, voi veni eu să te ajut.
Şi cînd au văzut fiii lui Amon, că Sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, şi au intrat în cetate. Ioab a plecat dela fiii lui Amon, şi s'a întors la Ierusalim.
Au dat de veste lui David care a strîns tot Israelul, a trecut Iordanul, şi a venit la Helam: Sirienii s'au pregătit de au ieşit înaintea lui David, şi au început lupta cu el.
Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le -a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.
Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzîndu-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel, şi i s'au supus. Şi Sirienii n'au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.