În anul următor, pe vremea cînd porneau împăraţii la război, Ioab a pornit, în fruntea unei puternice oştiri, să pustiască ţara fiilor lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Ioab a bătut Raba şi a nimicit -o.
David a luat cununa de pe capul împăratului ei, şi a găsit -o în greutate de un talant de aur: era împodobită cu petre scumpe. Au pus -o pe capul lui David, care a luat o mare pradă din cetate.
A scos afară pe locuitori, şi i -a tăiat în bucăţi cu ferestraie, cu securi, şi cu topoare; tot aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s'a întors la Ierusalim cu tot poporul.
După aceea, a avut loc o bătălie la Ghezer cu Filistenii. Atunci Sibecai, Huşatitul, a ucis pe Sipai, unul din copiii lui Rafa. Şi Filistenii au fost smeriţi.
A mai fost o bătălie cu Filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, care avea o suliţă al cărei mîner era ca un sul de ţesut.
A mai fost o bătălie la Gat. Acolo a fost un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mînă şi la fiecare picior, douăzeci şi patru de toate, şi care se trăgea şi el din Rafa.