Psalms 137

Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.

Babelin virtain tykönä me istuimme ja itkimme, kuin me Zionin muistimme.

În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.

Kanteleemme me ripustimme pajuihin, jotka siellä olivat.

Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -

Siellä he käskivät meidän veisata, jotka meitä vankina pitivät, ja iloita meidän itkussamme: Veisatkaat meille Zionin virsiä.

Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?

Kuinka me veisaisimme Herran veisun vieraalla maalla?

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!

Jos minä unohdan sinua, Jerusalem, niin olkoon oikia käteni unohdettu.

Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Tarttukoon kieleni suuni lakeen, ellen minä sinua muista, ellen minä tee Jerusalemia ylimmäiseksi ilokseni.

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``

Herra, muista Edomin lapsia Jerusalemin päivänä, jotka sanovat: repikäät maahan hamaan hänen perustukseensa asti.

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Sinä hävitetty tytär, Babel; autuas on, se joka sinulle kostaa, niinkuin sinä meille tehnyt olet.

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!

Autuas on se, joka piskuiset lapses ottaa ja paiskaa kiviin.