Exodus 3

Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
Moseo paŝtis la ŝafojn de Jitro, sia bopatro, pastro Midjana. Kaj li forkondukis la ŝafojn en malproksiman parton de la dezerto kaj venis al la Dia monto Ĥoreb.
Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
Kaj aperis al li anĝelo de la Eternulo en flama fajro el la mezo de arbetaĵo. Kaj li vidis, ke jen la arbetaĵo brulas en la fajro, kaj tamen la arbetaĵo ne forbrulas.
Moise a zis: ,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.``
Kaj Moseo diris: Mi iros kaj rigardos tiun grandan fenomenon, kial la arbetaĵo ne forbrulas.
Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l -a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!`` El a răspuns: ,,Iată-mă!``
La Eternulo vidis, ke li iras, por rigardi, kaj Dio vokis al li el la mezo de la arbetaĵo, kaj diris: Moseo, Moseo! Kaj tiu diris: Jen mi estas.
Dumnezeu a zis: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pămînt sfînt.``
Kaj Li diris: Ne alproksimiĝu ĉi tien; deprenu viajn ŝuojn de viaj piedoj, ĉar la loko, sur kiu vi staras, estas tero sankta.
Şi a adăugat: ,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`` Moise şi -a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
Ankoraŭ Li diris: Mi estas la Dio de via patro, la Dio de Abraham, la Dio de Isaak, kaj la Dio de Jakob. Kaj Moseo kovris sian vizaĝon, ĉar li timis rigardi Dion.
Domnul a zis: ,,Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.
Kaj la Eternulo diris: Mi vidis la mizeron de Mia popolo, kiu estas en Egiptujo, kaj Mi aŭdis ĝian kriadon kaŭze de ĝiaj premantoj; Mi scias ĝiajn suferojn.
M'am pogorît ca să -l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să -l scot din ţara aceasta şi să -l duc într -o ţară bună şi întinsă, într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.
Kaj Mi malsupreniris, por savi ĝin el la manoj de la Egiptoj kaj elirigi ĝin el tiu lando en landon bonan kaj vastan, en landon, en kiu fluas lakto kaj mielo, sur la lokon de la Kanaanidoj kaj la Ĥetidoj kaj la Amoridoj kaj la Perizidoj kaj la Ĥividoj kaj la Jebusidoj.
Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns pînă la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.
Nun la krioj de la Izraelidoj venis al Mi; kaj Mi vidis la turmentojn, per kiuj la Egiptoj turmentas ilin.
Acum, vino, Eu te voi trimete la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.``
Iru do, Mi sendos vin al Faraono, kaj elkonduku Mian popolon la Izraelidojn el Egiptujo.
Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Cine sînt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?``
Kaj Moseo diris al Dio: Kiu mi estas, ke mi iru al Faraono kaj mi elkonduku la Izraelidojn el Egiptujo?
Dumnezeu a zis: ,,Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimes: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.``
Kaj Li diris: Mi estos kun vi; kaj tio estu por vi signo, ke Mi vin sendis: kiam vi estos elkondukinta Mian popolon el Egiptujo, vi faros servon al Dio sur ĉi tiu monto.
Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m'a trimes la voi`; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?` ce le voi răspunde?``
Kaj Moseo diris al Dio: Jen mi venos al la Izraelidoj, kaj diros al ili: La Dio de viaj patroj sendis min al vi; tiam ili diros al mi: Kia estas Lia nomo? Kion mi diru al ili?
Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Eu sînt Cel ce sînt.`` Şi a adăugat: ,,Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ,,Cel ce se numeşte ,Eu sînt`, m'a trimes la voi.``
Kaj Dio diris al Moseo: MI ESTAS, KIU ESTAS. Kaj Li diris: Tiel diru al la Izraelidoj: La Estanto sendis min al vi.
Dumnezeu a mai zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m'a trimes la voi. Acesta este Numele Meu pentru vecinicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.
Kaj plue Dio diris al Moseo: Tiel diru al la Izraelidoj: La Eternulo, la Dio de viaj patroj, la Dio de Abraham, la Dio de Isaak, kaj la Dio de Jakob, sendis min al vi. Tia estas Mia nomo por eterne, kaj tia estas memoraĵo pri Mi por ĉiuj generacioj.
Du-te, strînge pe bătrînii lui Israel, şi spune-le: ,Mi s'a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: ,V'am văzut, şi am văzut ce vi se face în Egipt,
Iru, kaj kunvenigu la ĉefojn de Izrael, kaj diru al ili: La Eternulo, la Dio de viaj patroj, aperis al mi, la Dio de Abraham, Isaak, kaj Jakob, kaj Li diris: Mi atentis vin, kaj tion, kio estas farita al vi en Egiptujo.
şi am zis: ,Vă voi scoate din suferinţa Egiptului, şi vă voi duce în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, într'o ţară unde curge lapte şi miere.`
Kaj Mi diris: Mi elirigos vin el la mizero de Egiptujo en la landon de la Kanaanidoj kaj la Ĥetidoj kaj la Amoridoj kaj la Perizidoj kaj la Ĥividoj kaj la Jebusidoj, en landon, en kiu fluas lakto kaj mielo.
Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrînii lui Israel, la împăratul Egiptului, şi îi veţi spune: ,Domnul, Dumnezeul Evreilor, s'a întîlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru.`
Kaj ili aŭskultos vian voĉon, kaj vi venos, vi kaj la ĉefoj de Izrael, al la reĝo de Egiptujo, kaj vi diros al li: La Eternulo, la Dio de la Hebreoj, vokis nin; lasu do nin iri vojon de tri tagoj en la dezerton, por ke ni faru oferon al la Eternulo, nia Dio.
Ştiu că împăratul Egiptului n'are să vă lase să plecaţi decît silit de o mînă puternică.
Sed Mi scias, ke la reĝo de Egiptujo ne permesos al vi iri, se ne devigos lin forta mano.
Eu Îmi voi întinde mîna, şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe cari le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.`
Kaj Mi etendos Mian manon, kaj Mi batos Egiptujon per ĉiuj Miaj mirakloj, kiujn Mi faros meze de ĝi; kaj poste li lasos vin iri.
Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, cînd veţi pleca, nu veţi pleca cu mînile goale.
Kaj Mi donos al tiu popolo favoron de la Egiptoj; kaj kiam vi iros, vi ne iros kun malplenaj manoj.
Fiecare femeie va cere dela vecina ei şi dela cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur, şi haine, pe cari le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jăfui astfel pe Egipteni.``
Ĉiu virino petos de sia najbarino kaj de sia samdomanino vazojn arĝentajn kaj vazojn orajn kaj vestojn; kaj vi metos tion sur viajn filojn kaj sur viajn filinojn, kaj vi senhavigos la Egiptojn.