II Chronicles 23

În al şaptelea an, Iehoiada s'a îmbărbătat, şi a făcut legămînt cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri.
第七年,耶何耶大奋勇自强,将百夫长耶罗罕的儿子亚撒利雅,约哈难的儿子以实玛利,俄备得的儿子亚撒利雅,亚大雅的儿子玛西雅,细基利的儿子以利沙法召来,与他们立约。
Au străbătut toată ţara lui Iuda, şi au strîns pe Leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim.
他们走遍犹大,从犹大各城里招聚利未人和以色列的众族长到耶路撒冷来。
Toată adunarea a făcut legămînt cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le -a zis: ,,Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David.
会众在 神殿里与王立约。耶何耶大对他们说:「看哪,王的儿子必当作王,正如耶和华指著大卫子孙所应许的话」;
Iată ce veţi face. A treia parte din voi, cari intră de slujbă în ziua Sabatului, preoţi şi Leviţi, să facă paza pragurilor;
又说:「你们当这样行:祭司和利未人凡安息日进班的,三分之一要把守各门,
altă treime să stea în casa împăratului, şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului.
三分之一要在王宫,三分之一要在基址门;众百姓要在耶和华殿的院内。
Nimeni să nu intre în Casa Domnului, afară de preoţii şi Leviţii de slujbă: ei să intre, căci sînt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului.
除了祭司和供职的利未人之外,不准别人进耶和华的殿;惟独他们可以进去,因为他们圣洁。众百姓要遵守耶和华所吩咐的。
Leviţii să înconjoare pe împărat de toate părţile, fiecare cu armele în mînă, şi oricine va intra în casă să fie omorît. Voi să fiţi pe lîngă împărat, cînd va intra şi cînd va ieşi.``
利未人要手中各拿兵器,四围护卫王;凡擅入殿宇的,必当治死。王出入的时候,你们当跟随他。」
Leviţii şi tot Iuda au împlinit toate poruncile pe cari le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe ceice ieşeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe niciuna din cete.
利未人和犹大众人都照著祭司耶何耶大一切所吩咐的去行,各带所管安息日进班出班的人来,因为祭司耶何耶大不许他们下班。
Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, cari veneau dela împăratul David, şi cari se aflau în Casa lui Dumnezeu.
祭司耶何耶大便将 神殿里所藏大卫王的枪、盾牌、挡牌交给百夫长,
A aşezat tot poporul, fiecare cu arma în mînă, dela partea dreaptă pînă la partea stîngă a casei, lîngă altar şi lîngă casă de jur împrejurul împăratului.
又分派众民手中各拿兵器,在坛和殿那里,从殿右直到殿左,站在王子的四围;
Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească şi mărturia, şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns, şi au zis: ,,Trăiască împăratul.``
于是领王子出来,给他戴上冠冕,将律法书交给他,立他作王。耶何耶大和众子膏他,众人说:「愿王万岁!」
Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe împărat, şi a venit la popor în Casa Domnului.
亚她利雅听见民奔走讚美王的声音,就到民那里,进耶和华的殿,
S'a uitat. Şi iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trîmbiţele erau lîngă împărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trîmbiţe, iar cîntăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cîntările de laudă. Atalia şi -a sfîşiat hainele, şi a zis: ,,Vînzare! Vînzare!``
看见王站在殿门的柱旁,百夫长和吹号的人侍立在王左右,国民都欢乐吹号,又有歌唱的,用各样的乐器领人歌唱讚美;亚她利雅就撕裂衣服,喊叫说:「反了!反了!」
Atunci preotul Iehoiada, scoţînd pe sutaşi, cari erau în fruntea oştirii, le -a zis: ,,Scoateţi -o afară din şiruri, şi oricine o va urma, să fie ucis.`` Căci preotul zisese: ,,N'o omorîţi în Casa Domnului.``
祭司耶何耶大带管辖军兵的百夫长出来,吩咐他们说:「将她赶到班外,凡跟随她的必用刀杀死!」因为祭司说:「不可在耶和华殿里杀她。」
I-au făcut loc, şi s'a dus la casa împăratului pe intrarea porţii cailor: şi au omorît -o acolo.
众兵就闪开,让她去;她走到王宫的马门,便在那里把她杀了。
Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat, un legămînt prin care aveau să fie poporul Domnului.
耶何耶大与众民和王立约,都要作耶和华的民。
Tot poporul a intrat în casa lui Baal, şi au dărîmat -o; i-au sfărîmat altarele şi chipurile, şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.
于是众民都到巴力庙,拆毁了庙,打碎坛和像,又在坛前将巴力的祭司玛坦杀了。
Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mînile preoţilor, Leviţilor, pe cari -i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cîntărilor, după rînduiala lui David.
耶何耶大派官看守耶和华的殿,是在祭司利未人手下。这祭司利未人是大卫分派在耶和华殿中、照摩西律法上所写的,给耶和华献燔祭,又按大卫所定的例,欢乐歌唱;
A pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva.
且设立守门的把守耶和华殿的各门,无论为何事,不洁净的人都不准进去。
A luat pe sutaşi, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor, şi pe tot poporul ţării, şi a pogorît pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus, şi au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăţiei.
又率领百夫长和贵冑,与民间的官长,并国中的众民,请王从耶和华殿下来,由上门进入王宫,立王坐在国位上。
Tot poporul ţării se bucura, şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorîseră cu sabia.
国民都欢乐,合城都安静。众人已将亚她利雅用刀杀了。