Psalms 42

Til sangmesteren; en læresalme av Korahs barn.

(Către mai marele cîntăreţilor. Cîntarea fiilor lui Core.) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Som en hjort skriker efter rinnende bekker, så skriker min sjel efter dig, Gud!

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cînd mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Min sjel tørster efter Gud, efter den levende Gud; når skal jeg komme og trede frem for Guds åsyn?

Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?``

Mine tårer er min mat dag og natt, fordi man hele dagen sier til mig: Hvor er din Gud?

Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi în sărbătoare.

Dette må jeg komme i hu og utøse min sjel i mig, hvorledes jeg drog frem i den tette hop, vandret med den til Guds hus med fryderop og lovsangs røst, en høitidsskare.

Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

Hvorfor er du nedbøiet, min sjel, og bruser i mig? Bi efter Gud! for jeg skal ennu prise ham for frelse fra hans åsyn.

Îmi este mîhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gîndesc, din ţara Iordanului, din Hermon, şi din muntele Miţear.

Min Gud! Min sjel er nedbøiet i mig; derfor kommer jeg dig i hu fra Jordans land og Hermons høider, fra det lille fjell.

Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

Vanndyp kaller på vanndyp ved duren av dine fossefall; alle dine brenninger og dine bølger går over mig.

Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cîntam laudele Lui, şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.

Om dagen sender Herren sin miskunnhet, og om natten er hans sang hos mig, bønn til mitt livs Gud.

De aceea, zic lui Dumnezu, Stînca mea: ,,Pentruce mă uiţi? Pentruce trebuie să umblu plin de întristare, supt apăsarea vrăjmaşului?``

Jeg må si til Gud, min klippe: Hvorfor har du glemt mig? Hvorfor skal jeg gå i sørgeklær under fiendens trykk?

Parcă mi se sfărîmă oasele cu sabia cînd mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi-mi zic neîncetat: ,,Unde este Dumnezeul tău?``

Det er som om mine ben blev knust, når mine fiender håner mig, idet de hele dagen sier til mig: Hvor er din Gud? Hvorfor er du nedbøiet, min sjel, og hvorfor bruser du i mig? Bi efter Gud! for jeg skal ennu prise ham, mitt åsyns frelse og min Gud.

Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.