Psalms 137

Na obali rijeka babilonskih sjeđasmo i plakasmo spominjući se Siona;

Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.

o vrbe naokolo harfe svoje bijasmo povješali.

În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.

I tada naši tamničari zaiskaše od nas da pjevamo, porobljivači naši zaiskaše da se veselimo: "Pjevajte nam pjesmu sionsku!"

Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -

Kako da pjesmu Jahvinu pjevamo u zemlji tuđinskoj!

Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?

Nek' se osuši desnica moja, Jeruzaleme, ako tebe zaboravim!

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!

Nek' mi se jezik za nepce prilijepi ako spomen tvoj smetnem ja ikada, ako ne stavim Jeruzalem vrh svake radosti svoje!

Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Ne zaboravi, Jahve, sinovima Edoma kako su u dan kobni Jeruzalemov vikali oni: "Rušite! Srušite ga do temelja!"

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``

Kćeri babilonska, pustošiteljice, blažen koji ti vrati milo za drago za sva zla što si nam ih nanijela!

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Blažen koji zgrabi i smrska o stijenu tvoju dojenčad!

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!