Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţi Cananiţii, Sidoniţii, şi Heviţii cari locuiau în muntele Liban, dela muntele Baal-Hermon pînă la intrarea Hamatului.
Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentruca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe cari le dăduse părinţilor lor prin Moise.
Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi i -a vîndut în mînile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.
Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le -a ridicat un izbăvitor, care i -a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.
Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mînile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mîna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.
Copiii lui Israel au făcut iarăş ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentrucă făcuseră ce nu plăcea Domnului.
Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le -a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mîna dreaptă. Copiii lui Israel au trimes prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.
El însuş s'a întors dela petrăriile de lîngă Ghilgal, şi a zis: ,,Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.`` Împăratul a zis: ,,Tăcere!`` Şi toţi cei ce erau lîngă el au ieşit afară.
Ehud a început vorba cu el pe cînd stătea singur în odaia lui de vară, şi a zis: ,,Am un cuvînt din partea lui Dumnezeu pentru tine.`` Eglon s'a sculat de pe scaun.
Chiar şi mînerul a intrat după fer, şi grăsimea s'a strîns în jurul ferului; căci n'a putut scoate sabia din pîntece, ci a lăsat -o în trup aşa cum o înfipsese.
Dupăce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s'au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: ,,Fără îndoială, îşi acopere picioarele în odaia de vară.``
Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpînul lor era mort, întins pe pămînt.
El le -a zis: ,,Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mînile voastre pe vrăjmaşii voştri Moabiţi.`` Ei s'au pogorît după el, au pus stăpînire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n'au lăsat pe nimeni să treacă.