Job 41

Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să -i legi limba cu o funie?

Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să -i străpungi cu un cîrlig falca?

Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

Va face el un legămînt cu tine. ca să-ţi fie rob pe vecie?

Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe, şi capul cu căngi?

Ridică-ţi numai mîna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să -l loveşti.

Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a -l prinde: numai să -l vezi, şi cazi la pămînt!

Nimeni nu este atît de îndrăzneţ ca să -l întărîte. Cine Mi s'ar împotrivi în faţă?

Cui sînt dator, ca să -i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

Vreau să mai vorbesc iarăş de mădularele lui, şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

Cine -i va putea ridica veşmîntul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cît sînt de înspăimîntătoare!

Scuturile lui măreţe şi puternice, sînt unite împreună ca printr'o pecete;

se ţin unul de altul, şi nici aerul n'ar putea trece printre ele.

Sînt ca nişte fraţi cari se îmbrăţişează, se apucă, şi rămîn nedespărţiţi.

Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sînt ca geana zorilor.

Din gura lui ţîşnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

Din nările lui iese fum, ca dintr'un vas care fierbe, ca dintr'o căldare fierbinte.

Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flacări.

Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

Cînd se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

Săgeata nu -l pune pe fugă, pietrele din praştie sînt ca pleava pentru el.

Nu vede în ghioagă decît un fir de pai, şi rîde la şuieratul săgeţilor.

Supt pîntecele lui sînt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

Face să clocotească fundul mării ca un cazan, şi -l clatină ca pe un vas plin cu mir.

În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adîncul pare ca pletele unui bătrîn.

Pe pămînt nimic nu -i este stăpîn; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace.``