Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
care nu mănîncă pe munţi carne jerfită idolilor, şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinsteşte nevasta aproapelui său, şi nu se apropie de nevastă-sa în timpul necurăţeniei ei,
care n'asupreşte pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpeşte nimic, care dă din pînea lui celui flămînd şi înveleşte cu o haină pe cel gol,
împrumută cu dobîndă şi ia camăta, s'ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvîrşit toate aceste urîciuni, de aceea trebuie să moară. Sîngele lui să cadă asupra capului lui!
îşi abate mîna dela nelegiuire, nu ia nici dobîndă nici camătă, păzeşte poruncile Mele şi urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreşit.
,,Voi însă ziceţi: ,,Pentruce nu poartă fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său?`` Pentru că fiul a lucrat după neprihănire şi dreptate, a păzit şi a împlinit toate legile Mele; el va trăi negreşit!
Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.
Dar dacă cel rău se întoarce dela toate păcatele pe cari le -a săvîrşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.
Însă dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urîciunile celui rău, s'ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentrucă s'a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.
Voi ziceţi: ,,Calea Domnului nu este dreaptă!`` Ascultaţi dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sînt drepte?
Dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvîrşit -o.
Casa lui Israel zice: ,,Calea Domnului nu este dreaptă.`` Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sînt drepte?
De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă dela toate fărădlegile voastre, pentruca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.
Lepădaţi dela voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentruce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?