Job 15

Temanlı Elifaz şöyle yanıtladı:

Elifaz din Teman a luat cuvîntul, şi a zis:

“Bilge kişi boş sözlerle yanıtlar mı, Karnını doğu rüzgarıyla doldurur mu?

,,Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vînt de răsărit?

Boş sözlerle tartışır, Yararsız söylevler verir mi?

Să se apere prin cuvinte cari n'ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?

Tanrı korkusunu bile ortadan kaldırıyor, Tanrı’nın huzurunda düşünmeyi engelliyorsun.

Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

Çünkü suçun ağzını kışkırtıyor, Hilekârların diliyle konuşuyorsun.

Nelegiuirea ta îţi cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

Kendi ağzın seni suçluyor, ben değil, Dudakların sana karşı tanıklık ediyor.

Nu eu, ci gura ta te osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

“İlk doğan insan sen misin? Yoksa dağlardan önce mi var oldun?

Tu eşti omul care s'a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

Tanrı’nın sırrını mı dinledin de, Yalnız kendini bilge görüyorsun?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

Senin bildiğin ne ki, biz bilmeyelim? Senin anladığın ne ki, bizde olmasın?

Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n'o avem şi noi?

Bizde ak saçlı da yaşlı da var, Babandan bile yaşlı.

Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.

Az mı geliyor Tanrı’nın avutması sana, Söylediği yumuşak sözler?

Puţin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele cari-ţi vorbesc atît de blînd?...

Niçin yüreğin seni sürüklüyor, Gözlerin parıldıyor,

Încotro te trage inima, şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

Tanrı’ya öfkeni gösteriyorsun, Ağzından böyle sözler dökülüyor?

Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?

“İnsan gerçekten temiz olabilir mi? Kadından doğan biri doğru olabilir mi?

,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Tanrı meleklerine güvenmiyorsa, Gökler bile O’nun gözünde temiz değilse,

Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,

Haksızlığı su gibi içen İğrenç, bozuk insana mı güvenecek?

cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!

“Dinle beni, sana açıklayayım, Gördüğümü anlatayım,

Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

Bilgelerin atalarından öğrenip bildirdiği, Gizlemediği gerçekleri;

ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind dela părinţii lor,

O atalar ki, ülke yalnız onlara verilmişti, Aralarına henüz yabancı girmemişti.

cărora singuri li se dăduse ţara, şi printre cari nici un străin nu venise încă.

Kötü insan yaşamı boyunca kıvranır, Zorbaya ayrılan yıllar sayılıdır.

,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit.

Dehşet sesleri kulağından eksilmez, Esenlik içindeyken soyguncunun saldırısına uğrar.

Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

Karanlıktan kurtulabileceğine inanmaz, Kılıç onu gözler.

El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă;

‘Nerede?’ diyerek ekmek ardınca dolaşır, Karanlık günün yanıbaşında olduğunu bilir.

aleargă încoace şi încolo să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului.

Acı ve sıkıntı onu yıldırır, Savaşa hazır bir kral gibi onu yener.

Necazul şi neliniştea îl înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Çünkü Tanrı’ya el kaldırmış, Her Şeye Gücü Yeten’e meydan okumuş,

Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic,

Kalın, yumrulu kalkanıyla O’na inatla saldırmıştı.

şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

“Yüzü semirdiği, Göbeği yağ bağladığı halde,

Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,

Yıkılmış kentlerde, Taş yığınına dönmüş oturulmaz evlerde oturacak,

şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.

Zengin olmayacak, serveti tükenecek, Malları ülkeye yayılmayacaktır.

Nu se va mai îmbogăţi, averea nu -i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pămînt.

Karanlıktan kaçamayacak, Filizlerini alev kurutacak, Tanrı’nın ağzından çıkan solukla yok olacaktır.

Nu va putea ieşi din întunerec, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

Boş şeye güvenerek kendini aldatmasın, Çünkü ödülü de boş olacaktır.

Dacă se încrede în rău, se înşeală, căci răul îi va fi răsplata.

Gününden önce işi tamamlanacak, Dalı yeşermeyecektir.

Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.

Asma gibi koruğunu dökecek, Zeytin ağacı gibi çiçeğini dağıtacaktır.

Va fi ca o viţă despoiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

Çünkü tanrısızlar sürüsü kısır olur, Rüşvetçilerin çadırlarını ateş yakıp yok eder.

Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mînca focul.

[] Fesada gebe kalıp kötülük doğururlar, İçleri yalan doludur.”

El zămisleşte răul şi naşte răul: în sînul lui coace roade cari -l înşeală.```