Job 10

“Yaşamımdan usandım, Özgürce yakınacak, İçimdeki acıyla konuşacağım.

M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

Tanrı’ya: Beni suçlama diyeceğim, Ama söyle, niçin benimle çekişiyorsun.

Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

Hoşuna mı gidiyor gaddarlık etmek, Kendi ellerinin emeğini reddedip Kötülerin tasarılarını onaylamak?

Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

Sende insan gözü mü var? İnsanın gördüğü gibi mi görüyorsun?

Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

Günlerin ölümlü birinin günleri gibi, Yılların insanın yılları gibi mi ki,

Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

Suçumu arıyor, Günahımı araştırıyorsun?

ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

Kötü olmadığımı, Senin elinden beni kimsenin kurtaramayacağını biliyorsun.

cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?

“Senin ellerin bana biçim verdi, beni yarattı, Şimdi dönüp beni yok mu edeceksin?

Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!

Lütfen anımsa, balçık gibi bana sen biçim verdin, Beni yine toprağa mı döndüreceksin?

Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?

Beni süt gibi dökmedin mi, Peynir gibi katılaştırmadın mı?

Nu m'ai muls ca laptele?

Bana et ve deri giydirdin, Beni kemiklerle, sinirlerle ördün.

M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;

Bana yaşam verdin, sevgi gösterdin, İlgin ruhumu korudu.

mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

“Ama bunları yüreğinde gizledin, Biliyorum aklındakini:

Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:

Günah işleseydim, beni gözlerdin, Suçumu cezasız bırakmazdın.

că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

Suçluysam, vay başıma! Suçsuzken bile başımı kaldıramıyorum, Çünkü utanç doluyum, çaresizim.

Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

Başımı kaldırsam, aslan gibi beni avlar, Şaşılası gücünü yine gösterirsin üstümde.

Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

Bana karşı yeni tanıklar çıkarır, Öfkeni artırırsın. Orduların dalga dalga üzerime geliyor.

Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

“Niçin doğmama izin verdin? Keşke ölseydim, hiçbir göz beni görmeden!

Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

Hiç var olmamış olurdum, Rahimden mezara taşınırdım.

Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!

Birkaç günlük ömrüm kalmadı mı? Beni rahat bırak da biraz yüzüm gülsün;

Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,

Dönüşü olmayan yere gitmeden önce, Karanlık ve ölüm gölgesi diyarına,

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

Zifiri karanlık diyarına, Ölüm gölgesi, kargaşa diyarına, Aydınlığın karanlığı andırdığı yere.”

în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``