Job 7

CIERTAMENTE tiempo limitado tiene el hombre sobre la tierra, Y sus días son como los días del jornalero.

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

Como el siervo anhela la sombra, Y como el jornalero espera el reposo de su trabajo:

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Así poseo yo meses de vanidad, Y noches de trabajo me dieron por cuenta.

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

Cuando estoy acostado, digo: ¿Cuándo me levantaré? Y mide mi corazón la noche, Y estoy harto de devaneos hasta el alba.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Mi carne está vestida de gusanos, y de costras de polvo; Mi piel hendida y abominable.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Y mis días fueron más ligeros que la lanzadera del tejedor, Y fenecieron sin esperanza.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Acuérdate que mi vida es viento, Y que mis ojos no volverán á ver el bien.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Los ojos de los que me ven, no me verán más: Tus ojos sobre mí, y dejaré de ser.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

La nube se consume, y se va: Así el que desciende al sepulcro no subirá;

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

No tornará más á su casa, Ni su lugar le conocerá más.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Por tanto yo no reprimiré mi boca; Hablaré en la angustia de mi espíritu, Y quejaréme con la amargura de mi alma.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

¿Soy yo la mar, ó ballena, Que me pongas guarda?

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Cuando digo: Mi cama me consolará, Mi cama atenuará mis quejas;

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Entonces me quebrantarás con sueños, Y me turbarás con visiones.

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

Y así mi alma tuvo por mejor el ahogamiento, Y quiso la muerte más que mis huesos.

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

Aburríme: no he de vivir yo para siempre; Déjame, pues que mis días son vanidad.

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

¿Qué es el hombre, para que lo engrandezcas, Y que pongas sobre él tu corazón,

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

Y lo visites todas las mañanas, Y todos los momentos lo pruebes?

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

¿Hasta cuándo no me dejarás, Ni me soltarás hasta que trague mi saliva?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Pequé, ¿qué te haré, oh Guarda de los hombres? ¿Por qué me has puesto contrario á ti, Y que á mí mismo sea pesado?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

¿Y por qué no quitas mi rebelión, y perdonas mi iniquidad? Porque ahora dormiré en el polvo, Y si me buscares de mañana, ya no seré.

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``