Job 29

Y VOLVIÓ Job á tomar su propósito, y dijo:

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

¡Quién me tornase como en los meses pasados, Como en los días que Dios me guardaba,

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

Cuando hacía resplandecer su candela sobre mi cabeza, Á la luz de la cual yo caminaba en la oscuridad;

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

Como fué en los días de mi mocedad, Cuando el secreto de Dios estaba en mi tienda;

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

Cuando aún el Omnipotente estaba conmigo, Y mis hijos alrededor de mi;

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

Cuando lavaba yo mis caminos con manteca, Y la piedra me derramaba ríos de aceite!

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Cuando salía á la puerta á juicio, Y en la plaza hacía preparar mi asiento,

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

Los mozos me veían, y se escondían; Y los viejos se levantaban, y estaban en pie;

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

Los príncipes detenían sus palabras, Ponían la mano sobre su boca;

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

La voz de los principales se ocultaba, Y su lengua se pegaba á su paladar:

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

Cuando los oídos que me oían, me llamaban bienaventurado, Y los ojos que me veían, me daban testimonio:

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Porque libraba al pobre que gritaba, Y al huérfano que carecía de ayudador.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

La bendición del que se iba á perder venía sobre mí; Y al corazón de la viuda daba alegría.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

Vestíame de justicia, y ella me vestía como un manto; Y mi toca era juicio.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

Yo era ojos al ciego, Y pies al cojo.

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

Á los menesterosos era padre; Y de la causa que no entendía, me informaba con diligencia:

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

Y quebraba los colmillos del inicuo, Y de sus dientes hacía soltar la presa.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

Y decía yo: En mi nido moriré, Y como arena multiplicaré días.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

Mi raíz estaba abierta junto á las aguas, Y en mis ramas permanecía el rocío.

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Mi honra se renovaba en mí, Y mi arco se corroboraba en mi mano.

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

Oíanme, y esperaban; Y callaban á mi consejo.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Tras mi palabra no replicaban, Y mi razón destilaba sobre ellos.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Y esperábanme como á la lluvia, Y abrían su boca como á la lluvia tardía.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Si me reía con ellos, no lo creían: Y no abatían la luz de mi rostro.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Calificaba yo el camino de ellos, y sentábame en cabecera; Y moraba como rey en el ejército, Como el que consuela llorosos.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.