Job 17

MI ALIENTO está corrompido, acórtanse mis días, Y me está aparejado el sepulcro.

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

No hay conmigo sino escarnecedores, En cuya acrimonia se detienen mis ojos.

Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

Pon ahora, dame fianza para litigar contigo: ¿Quién tocará ahora mi mano?

Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Porque á éstos has tú escondido su corazón de inteligencia: Por tanto, no los ensalzarás.

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

El que denuncia lisonjas á sus prójimos, Los ojos de sus hijos desfallezcan.

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

Él me ha puesto por parábola de pueblos, Y delante de ellos he sido como tamboril.

M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

Y mis ojos se oscurecieron de desabrimiento, Y mis pensamientos todos son como sombra.

Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

Los rectos se maravillarán de esto, Y el inocente se levantará contra el hipócrita.

Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

No obstante, proseguirá el justo su camino, Y el limpio de manos aumentará la fuerza.

Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

Mas volved todos vosotros, y venid ahora, Que no hallaré entre vosotros sabio.

Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

Pasáronse mis días, fueron arrancados mis pensamientos, Los designios de mi corazón.

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

Pusieron la noche por día, Y la luz se acorta delante de las tinieblas.

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

Si yo espero, el sepulcro es mi casa: Haré mi cama en las tinieblas.

Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

Á la huesa tengo dicho: Mi padre eres tú; Á los gusanos: Mi madre y mi hermana.

cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

¿Dónde pues estará ahora mi esperanza? Y mi esperanza ¿quién la verá?

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Á los rincones de la huesa descenderán, Y juntamente descansarán en el polvo.

Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``