Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
Людина, що від жінки народжена, короткоденна та повна печалями:
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
вона виходить, як квітка й зів'яне, і втікає, мов тінь, і не зостається...
Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
І на такого Ти очі Свої відкриваєш, і водиш на суд із Собою його!
Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
Хто чистого вивести може з нечистого? Ані один!
Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
Якщо визначені його дні, число його місяців в Тебе, якщо Ти призначив для нього мету, що її не перейде,
întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
відвернися від нього і він заспокоїться, і буде він тішитися своїм днем, як той наймит...
Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
Бо дерево має надію: якщо буде стяте, то силу отримає знову, і парост його не загине;
Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
якщо постаріє в землі його корінь і в поросі вмре його пень,
înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
то від водного запаху знов зацвіте, і пустить галуззя, немов саджанець!
Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
А помре чоловік і зникає, а сконає людина то де ж вона є?...
Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
Як вода витікає із озера, а річка спадає та сохне,
aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
так і та людина покладеться й не встане, аж до закінчення неба не збудяться люди та не прокинуться зо сну свого...
Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
О, якби Ти в шеолі мене заховав, коли б Ти мене приховав, аж поки минеться Твій гнів, коли б час Ти призначив мені, та й про мене згадав!
Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
Як помре чоловік, то чи він оживе? Буду мати надію по всі дні свойого життя, аж поки не прийде заміна для мене!
Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
Кликав би Ти, то я відповів би Тобі, за чин Своїх рук сумував би,
Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
бо кроки мої рахував би тепер, а мойого гріха не стеріг би,
călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
провина моя була б запечатана в вузлику, і Ти закрив би моє беззаконня...
Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
Але гора справді впаде, а скеля зсувається з місця свого,
cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
каміння стирає вода, її злива сполощує порох землі, так надію того Ти губиш...
Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
Ти силою схопиш назавжди його, і відходить, Ти міняєш обличчя його й відсилаєш його...
De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.
Чи сини його славні, того він не знає, чи в прикрому стані того він не відає...
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``
Боліє він тільки тоді, коли тіло на ньому, коли в ньому душа тоді тужить..