Ecclesiastes 1

Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
Книга Проповідника, сина Давидового, царя в Єрусалимі.
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Наймарніша марнота, сказав Проповідник, наймарніша марнота, марнота усе!
Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?
Яка користь людині в усім її труді, який вона робить під сонцем?
Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.
Покоління відходить, й покоління приходить, а земля віковічно стоїть!
Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
І сонечко сходить, і сонце заходить, і поспішає до місця свого, де сходить воно.
Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
Віє вітер на південь, і на північ вертається, крутиться, крутиться він та й іде, і на круг свій вертається вітер...
Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.
Всі потоки до моря пливуть, але море воно не наповнюється: до місця, ізвідки пливуть, ті потоки вони повертаються, щоб знову плисти!
Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Повні труду всі речі, людина сказати всього не потрапить! Не насититься баченням око, і не наповниться слуханням ухо...
Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
Що було, воно й буде, і що робилося, буде робитись воно, і немає нічого нового під сонцем!...
Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
Буває таке, що про нього говорять: Дивись, це нове! Та воно вже було від віків, що були перед нами!
Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
Нема згадки про перше, а також про наступне, що буде, про них згадки не буде між тими, що будуть потому...
Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
Я, Проповідник, був царем над Ізраїлем в Єрусалимі.
Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
І поклав я на серце своє, щоб шукати й досліджувати мудрістю все, що робилось під небом. Це праця тяжка, яку дав Бог для людських синів, щоб мозолитись нею.
Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!
Я бачив усі справи, що чинились під сонцем: й ось усе це марнота та ловлення вітру!...
Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
Покривленого не направиш, а неіснуючого не полічиш!
Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
Говорив я був з серцем своїм та казав: Ось я велику премудрість набув, Найбільшу за всіх, що до мене над Єрусалимом були. І бачило серце моє всяку мудрість і знання.
Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.
І поклав я на серце своє, щоб пізнати премудрість, і пізнати безумство й глупоту, і збагнув я, що й це все то ловлення вітру!...
Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.
Бо при многості мудрости множиться й клопіт, хто ж пізнання побільшує, той побільшує й біль!...