Job 37

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.
“Yüreğim titrer buna, Yerinden oynar.
Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
Dinleyin, gürleyen sesini dinleyin, Ağzından çıkan sesi!
Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.
Şimşeğini göğün altındaki her yere, Yeryüzünün dört bucağına salar.
Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
Ardından bir ses gümbürder, Görkemli sesiyle gürler. Sesi duyulunca şimşekleri alıkoymaz.
Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.
Tanrı’nın sesi şaşılacak biçimde gürler, O, anlayışımızın ötesinde büyük işler yapar.
El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
Çünkü kara, ‘Yere düş’ der, Sağanağa, ‘Bütün şiddetinle boşal.’
Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
Yarattığı bütün insanlar ne yaptığını bilsin diye, Herkese işini bıraktırır.
Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.
Hayvanlar kovuklarına girer, İnlerinde otururlar.
Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.
Kasırga yuvasından kopar, Soğuk saçılan rüzgarlardan.
Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.
Tanrı’nın soluğu suları dondurur, Geniş sular buz tutar.
Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;
Bulutlara nem yükler, Şimşeğini her yana yayar.
mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.
Yeryüzünde ne buyurursa yapmak üzere Bulutlar O’nun istediği yönde döner durur.
Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.
Ya insanları cezalandırmak Ya da yeryüzünü sulayıp sevgisini göstermek için Yağmur gönderir.
Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
“Dinle, Eyüp, Dur da düşün Tanrı’nın şaşılası işlerini.
Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
Tanrı’nın bulutları nasıl düzenlediğini, Şimşeğini nasıl çaktırdığını biliyor musun?
Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?
Bulutların dengesini, Bilgisi kusursuz olanın şaşılası işlerini biliyor musun?
Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?
Dünyanın soluğu kesildiğinde Güneyin kavurucu rüzgarı altında Giysilerin seni terletmez mi?
Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
Dökme tunç bir ayna kadar sert olan gökkubbeyi O’nunla birlikte yayabilir misin?
Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.
“O’na ne söyleyeceğimizi öğret bize, Çünkü karanlık yüzünden sözümüze düzen veremiyoruz.
Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
Konuşmak istediğim O’na söylenebilir mi? Kimse yutulmak ister mi?
Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;
Rüzgar geçip göğü temizlediğinde Gökte parıldayan ışığa kimse bakamaz.
dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
Altın parıltısı geliyor kuzeyden, Tanrı korkunç görkeme bürünmüş.
Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.
Her Şeye Gücü Yeten’e biz ulaşamayız. Gücü yücedir, Adaleti ve eşsiz doğruluğuyla kimseyi ezmez.
De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``
Bu yüzden insanlar O’na saygı duyar, Çünkü O, bilgeleri dikkate almaz.”