Job 21

Iov a luat cuvîntul şi a zis:
Eyüp şöyle yanıtladı:
,,Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, daţi-mi măcar această mîngîiere.
“Sözümü dikkatle dinleyin, Bana verdiğiniz avuntu bu olsun.
Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog; şi, după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc.
Bırakın ben de konuşayım, Ben konuştuktan sonra alay edin.
Oare împotriva unui om se îndreaptă plîngerea mea? Şi pentruce n'aş fi nerăbdător?
“Yakınmam insana mı karşı? Niçin sabırsızlanmayayım?
Priviţi-mă, miraţi-vă, şi puneţi mîna la gură.
Bana bakın da şaşın, Elinizi ağzınıza koyun.
Cînd mă gîndesc, mă înspăimînt, şi un tremur îmi apucă tot trupul:
Bunu düşündükçe içimi korku sarıyor, Bedenimi titreme alıyor.
Pentruce trăiesc cei răi? Pentruce îi vezi îmbătrînind şi sporind în putere?
Kötüler niçin yaşıyor, Yaşlandıkça güçleri artıyor?
Sămînţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor, odraslele lor propăşesc supt ochii lor.
Çocukları sapasağlam çevrelerinde, Soyları gözlerinin önünde.
În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să -i lovească.
Evleri güvenlik içinde, korkudan uzak, Tanrı’nın sopası onlara dokunmuyor.
Taurii lor sînt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
Boğalarının çiftleşmesi hiç boşa çıkmaz, İnekleri hep doğurur, hiç düşük yapmaz.
Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi, şi copiii se sbeguiesc în jurul lor.
Çocuklarını sürü gibi salıverirler, Yavruları oynaşır.
Cîntă cu sunet de tobă şi de arfă, se desfătează cu sunete de caval.
Tef ve lir eşliğinde şarkı söyler, Ney sesiyle eğlenirler.
Îşi petrec zilele în fericire, şi se pogoară într'o clipă în locuinţa morţilor.
Ömürlerini bolluk içinde geçirir, Esenlik içinde ölüler diyarına inerler.
Şi totuş ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă dela noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.
Tanrı’ya, ‘Bizden uzak dur!’ derler, ‘Yolunu öğrenmek istemiyoruz.
Ce este Cel Atot puternic, ca să -I slujim? Ce vom cîştiga dacă -I vom înălţa rugăciuni?
Her Şeye Gücü Yeten kim ki, O’na kulluk edelim? Ne kazancımız olur O’na dua etsek?’
Ce! nu sînt ei în stăpînirea fericirii? -Departe de mine sfatul celor răi! -
Ama zenginlikleri kendi ellerinde değil. Kötülerin öğüdü benden uzak olsun.
dar de multe ori se întîmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mînia Lui,
“Kaç kez kötülerin kandili söndü, Başlarına felaket geldi, Tanrı öfkelendiğinde paylarına düşen kederi verdi?
să fie ca paiul luat de vînt, ca pleava luată de vîrtej?
Kaç kez rüzgarın sürüklediği saman gibi, Kasırganın uçurduğu saman çöpü gibi oldular?
Veţi zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să -l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
‘Tanrı babaların cezasını çocuklarına çektirir’ diyorsunuz, Kendilerine çektirsin de bilsinler nasıl olduğunu.
el ar trebui să-şi vadă nimicirea, el ar trebui să bea mînia Celui Atotputernic.
Yıkımlarını kendi gözleriyle görsünler, Her Şeye Gücü Yeten’in gazabını içsinler.
Căci, ce -i pasă lui ce va fi de casa lui după el, cînd numărul lunilor i s'a împlinit?
Çünkü sayılı ayları sona erince Geride bıraktıkları aileleri için niye kaygı çeksinler?
Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte, pe El, care cîrmuieşte duhurile cereşti?
“En yüksektekileri bile yargılayan Tanrı’ya Kim akıl öğretebilir?
Unul moare în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii,
Biri gücünün doruğunda ölür, Büsbütün rahat ve kaygısız.
cu coapsele încărcate de grăsime, şi măduva oaselor plină de suc.
Bedeni iyi beslenmiş, İlikleri dolu.
Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,
Ötekiyse acı içinde ölür, İyilik nedir hiç tatmamıştır.
şi amîndoi adorm în ţărînă, amîndoi sînt mîncaţi de viermi.
Toprakta birlikte yatarlar, Üzerlerini kurt kaplar.
Ştiu eu bine cari sînt gîndurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea.
“Bakın, düşüncelerinizi, Bana zarar vermek için kurduğunuz düzenleri biliyorum.
Voi ziceţi: ,Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?`
‘Büyük adamın evi nerede?’ diyorsunuz, ‘Kötülerin çadırları nerede?’
Dar ce! n'aţi întrebat pe călători, şi nu ştiţi ce istorisesc ei?
Yolculara hiç sormadınız mı? Anlattıklarına kulak asmadınız mı?
Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mîniei, el scapă.
Felaket günü kötü insan esirgenir, Gazap günü ona kurtuluş yolu gösterilir.
Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îi răsplăteşte tot ce a făcut?
Kim davranışını onun yüzüne vurur? Kim yaptığının karşılığını ona ödetir?
Este dus la groapă, şi i se pune o strajă la mormînt.
Mezarlığa taşınır, Kabri başında nöbet tutulur.
Bulgării din vale îi sînt mai uşori, căci toţi oamenii merg după el, şi o mulţime îi merge înainte.
Vadi toprağı tatlı gelir ona, Herkes ardından gider, Önüsıra gidenlerse sayısızdır.
Pentruce dar îmi daţi mîngîieri deşerte? Ce mai rămîne din răspunsurile voastre decît viclenie?``
“Boş laflarla beni nasıl avutursunuz? Yanıtlarınızdan çıkan tek sonuç yalandır.”