Job 10

M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

“Yaşamımdan usandım, Özgürce yakınacak, İçimdeki acıyla konuşacağım.

Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

Tanrı’ya: Beni suçlama diyeceğim, Ama söyle, niçin benimle çekişiyorsun.

Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

Hoşuna mı gidiyor gaddarlık etmek, Kendi ellerinin emeğini reddedip Kötülerin tasarılarını onaylamak?

Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

Sende insan gözü mü var? İnsanın gördüğü gibi mi görüyorsun?

Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

Günlerin ölümlü birinin günleri gibi, Yılların insanın yılları gibi mi ki,

ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

Suçumu arıyor, Günahımı araştırıyorsun?

cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?

Kötü olmadığımı, Senin elinden beni kimsenin kurtaramayacağını biliyorsun.

Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!

“Senin ellerin bana biçim verdi, beni yarattı, Şimdi dönüp beni yok mu edeceksin?

Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?

Lütfen anımsa, balçık gibi bana sen biçim verdin, Beni yine toprağa mı döndüreceksin?

Nu m'ai muls ca laptele?

Beni süt gibi dökmedin mi, Peynir gibi katılaştırmadın mı?

M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;

Bana et ve deri giydirdin, Beni kemiklerle, sinirlerle ördün.

mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

Bana yaşam verdin, sevgi gösterdin, İlgin ruhumu korudu.

Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:

“Ama bunları yüreğinde gizledin, Biliyorum aklındakini:

că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

Günah işleseydim, beni gözlerdin, Suçumu cezasız bırakmazdın.

Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

Suçluysam, vay başıma! Suçsuzken bile başımı kaldıramıyorum, Çünkü utanç doluyum, çaresizim.

Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

Başımı kaldırsam, aslan gibi beni avlar, Şaşılası gücünü yine gösterirsin üstümde.

Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

Bana karşı yeni tanıklar çıkarır, Öfkeni artırırsın. Orduların dalga dalga üzerime geliyor.

Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

“Niçin doğmama izin verdin? Keşke ölseydim, hiçbir göz beni görmeden!

Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!

Hiç var olmamış olurdum, Rahimden mezara taşınırdım.

Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,

Birkaç günlük ömrüm kalmadı mı? Beni rahat bırak da biraz yüzüm gülsün;

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

Dönüşü olmayan yere gitmeden önce, Karanlık ve ölüm gölgesi diyarına,

în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``

Zifiri karanlık diyarına, Ölüm gölgesi, kargaşa diyarına, Aydınlığın karanlığı andırdığı yere.”