Job 29

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:
Y VOLVIÓ Job á tomar su propósito, y dijo:
,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,
¡Quién me tornase como en los meses pasados, Como en los días que Dios me guardaba,
cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!
Cuando hacía resplandecer su candela sobre mi cabeza, Á la luz de la cual yo caminaba en la oscuridad;
Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
Como fué en los días de mi mocedad, Cuando el secreto de Dios estaba en mi tienda;
cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;
Cuando aún el Omnipotente estaba conmigo, Y mis hijos alrededor de mi;
cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!
Cuando lavaba yo mis caminos con manteca, Y la piedra me derramaba ríos de aceite!
Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
Cuando salía á la puerta á juicio, Y en la plaza hacía preparar mi asiento,
tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.
Los mozos me veían, y se escondían; Y los viejos se levantaban, y estaban en pie;
Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.
Los príncipes detenían sus palabras, Ponían la mano sobre su boca;
Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.
La voz de los principales se ocultaba, Y su lengua se pegaba á su paladar:
Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
Cuando los oídos que me oían, me llamaban bienaventurado, Y los ojos que me veían, me daban testimonio:
Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.
Porque libraba al pobre que gritaba, Y al huérfano que carecía de ayudador.
Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
La bendición del que se iba á perder venía sobre mí; Y al corazón de la viuda daba alegría.
Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
Vestíame de justicia, y ella me vestía como un manto; Y mi toca era juicio.
Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
Yo era ojos al ciego, Y pies al cojo.
Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.
Á los menesterosos era padre; Y de la causa que no entendía, me informaba con diligencia:
Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.
Y quebraba los colmillos del inicuo, Y de sus dientes hacía soltar la presa.
Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
Y decía yo: En mi nido moriré, Y como arena multiplicaré días.
Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
Mi raíz estaba abierta junto á las aguas, Y en mis ramas permanecía el rocío.
Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`
Mi honra se renovaba en mí, Y mi arco se corroboraba en mi mano.
Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
Oíanme, y esperaban; Y callaban á mi consejo.
După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
Tras mi palabra no replicaban, Y mi razón destilaba sobre ellos.
Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
Y esperábanme como á la lluvia, Y abrían su boca como á la lluvia tardía.
Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
Si me reía con ellos, no lo creían: Y no abatían la luz de mi rostro.
Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.
Calificaba yo el camino de ellos, y sentábame en cabecera; Y moraba como rey en el ejército, Como el que consuela llorosos.