Job 17

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.
MI ALIENTO está corrompido, acórtanse mis días, Y me está aparejado el sepulcro.
Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
No hay conmigo sino escarnecedores, En cuya acrimonia se detienen mis ojos.
Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
Pon ahora, dame fianza para litigar contigo: ¿Quién tocará ahora mi mano?
Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.
Porque á éstos has tú escondido su corazón de inteligencia: Por tanto, no los ensalzarás.
Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
El que denuncia lisonjas á sus prójimos, Los ojos de sus hijos desfallezcan.
M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!
Él me ha puesto por parábola de pueblos, Y delante de ellos he sido como tamboril.
Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.
Y mis ojos se oscurecieron de desabrimiento, Y mis pensamientos todos son como sombra.
Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
Los rectos se maravillarán de esto, Y el inocente se levantará contra el hipócrita.
Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.
No obstante, proseguirá el justo su camino, Y el limpio de manos aumentará la fuerza.
Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
Mas volved todos vosotros, y venid ahora, Que no hallaré entre vosotros sabio.
Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...
Pasáronse mis días, fueron arrancados mis pensamientos, Los designios de mi corazón.
Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!
Pusieron la noche por día, Y la luz se acorta delante de las tinieblas.
Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;
Si yo espero, el sepulcro es mi casa: Haré mi cama en las tinieblas.
cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`
Á la huesa tengo dicho: Mi padre eres tú; Á los gusanos: Mi madre y mi hermana.
Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
¿Dónde pues estará ahora mi esperanza? Y mi esperanza ¿quién la verá?
Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``
Á los rincones de la huesa descenderán, Y juntamente descansarán en el polvo.