Job 7

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

Porventura não tem o homem duro serviço sobre a terra? E não são os seus dias como os do jornaleiro?

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Como o escravo que suspira pela sombra, e como o jornaleiro que espera pela sua paga,

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

assim se me deram meses de escassez, e noites de aflição se me ordenaram.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Havendo-me deitado, digo: Quando me levantarei? Mas comprida é a noite, e farto-me de me revolver na cama até a alva.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

A minha carne se tem vestido de vermes e de torrões de pó; a minha pele endurece, e torna a rebentar-se.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Os meus dias são mais velozes do que a lançadeira do tecelão, e chegam ao fim sem esperança.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Lembra-te de que a minha vida é um sopro; os meus olhos não tornarão a ver o bem.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

Os olhos dos que agora me veem não me verão mais; os teus olhos estarão sobre mim, mas não serei mais.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Tal como a nuvem se desfaz e some, aquele que desce à sepultura nunca tornará a subir.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Nunca mais tornará à sua casa, nem o seu lugar o conhecerá mais.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Por isso não reprimirei a minha boca; falarei na angústia do meu espírito, queixar-me-ei na amargura da minha alma.

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Sou eu o mar, ou um monstro marinho, para que me ponhas uma guarda?

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Quando digo: Confortar-me-á a minha cama, meu leito aliviará a minha queixa,

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

então me espantas com sonhos, e com visões me atemorizas;

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

de modo que eu escolheria antes a estrangulação, e a morte do que estes meus ossos.

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

A minha vida abomino; não quero viver para sempre; retira-te de mim, pois os meus dias são vaidade.

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

Que é o homem, para que tanto o engrandeças, e ponhas sobre ele o teu pensamento,

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

e cada manhã o visites, e cada momento o proves?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Até quando não apartarás de mim a tua vista, nem me largarás, até que eu possa engolir a minha saliva?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Se peco, que te faço a ti, ó vigia dos homens? Por que me fizeste alvo dos teus dardos? Por que a mim mesmo me tornei pesado?

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

Por que me não perdoas a minha transgressão, e não tiras a minha iniquidade? Pois agora me deitarei no pó; tu me buscarás, porém eu não serei mais.