Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

O homem, nascido da mulher, é de poucos dias e cheio de inquietação.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Nasce como a flor, e murcha; foge também como a sombra, e não permanece.

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Sobre esse tal abres os teus olhos, e a mim me fazes entrar em juízo contigo?

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Quem do imundo tirará o puro? Ninguém.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Visto que os seus dias estão determinados, contigo está o número dos seus meses; tu lhe puseste limites, e ele não poderá passar além deles.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Desvia dele o teu rosto, para que ele descanse e, como o jornaleiro, tenha contentamento no seu dia.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Porque há esperança para a árvore, que, se for cortada, ainda torne a brotar, e que não cessem os seus renovos.

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Ainda que envelheça a sua raiz na terra, e morra o seu tronco no pó,

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

contudo ao cheiro das águas brotará, e lançará ramos como uma planta nova.

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

O homem, porém, morre e se desfaz; sim, rende o homem o espírito, e então onde está?

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Como as águas se retiram de um lago, e um rio se esgota e seca,

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

assim o homem se deita, e não se levanta; até que não haja mais céus não acordará nem será despertado de seu sono.

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Oxalá me escondesses na sepultura, e me ocultasses até que a tua ira tenha passado; que me determinasses um tempo, e te lembrasses de mim!

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Morrendo o homem, acaso tornará a viver? Todos os dias da minha lida esperaria eu, até que viesse a minha mudança.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Chamar-me-ias, e eu te responderia; almejarias a obra de tuas mãos.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Então contarias os meus passos; não estarias a vigiar sobre o meu pecado;

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

a minha transgressão estaria selada num saco, e ocultarias a minha iniquidade.

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

Mas, na verdade, a montanha cai e se desfaz, e a rocha se remove do seu lugar.

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

As águas gastam as pedras; as enchentes arrebatam o solo; assim tu fazes perecer a esperança do homem.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Prevaleces para sempre contra ele, e ele passa; mudas o seu rosto e o despedes.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Os seus filhos recebem honras, sem que ele o saiba; são humilhados sem que ele o perceba.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

Sente as dores do seu próprio corpo somente, e só por si mesmo lamenta.