Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Ko te tangata i whanau i te wahine, he torutoru ona ra; ki tonu ano i te raruraru.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Ano he puawai ia e puta mai ana, e kotia iho ana: rere ana ia, ano he atarangi, kahore hoki he tumautanga.

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

E titiro mai ano ranei ou kanohi ki te penei? E mea ranei koe i ahau kia whakawa taua ki a taua?

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Ko wai hei homai i te mea ma i roto i te mea poke? Hore rawa.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Kua rite na hoki nga ra mona: kei a koe te maha o ona marama; takoto rawa i a koe te tikanga mona, a e kore ia e whiti ki tua.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Tahuri ke atu te titiro i a ia, kia ai ona pariratanga, kia ata tutuki ai tona ra, kia rite ai ki o te kaimahi.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Ka ai hoki he whakaaronga ki te rakau i tapahia, tera ano e pariri, e kore ano hoki e mutu te wana o tona pihi.

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Ahakoa kua tawhitotia tona pakiaka a ki te whenua, a kua mate tona tinana i roto i te oneone;

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

Heoi ma te haunga o te wai ka pihi, ka kokiri ona peka ano ko ta te mea tupu.

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Ko te tangata ia, mate iho, marere noa iho; ae, ka hamo te tangata, a kei hea ia?

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Pera i nga wai e he mai nei i te moana, i te awa e mimiti ana, ka maroke;

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

E pera ana ano te tangata, e takoto ana a kahore he whakatikanga ake: kahore he marangatanga ake mo ratou, a kia kore ra ano nga rangi; e kore ano ratou e ara i to ratou moe.

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Aue, kia huna noatia oti ahau e koe ki te po, kia waihotia noatia iho ahau e koe kia ngaro ana, kia hoki ra ano tou riri; kia rohea noatia mai e koe tetahi wa moku, a ka mahara mai ai ano ki ahau!

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Ki te mate te tangata, e ora ano ranei ia? Ka tatari ahau i nga ra katoa o toku ngananga, kia tae mai ra ano he whakaputanga moku.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Mau e karanga, kia whakao atu ai ahau; kahore hoki e kore ka matenui koe ki te mahi a ou ringa.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Inaianei hoki e taua ana e koe oku hikoinga; he teka ianei e matatau tonu mai ana koe ki toku hara?

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Hiri rawa toku he ki roto ki te putea, tuitui rawa e koe toku kino.

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

He pono ko te maunga e horo ana e memeha noa ake ana, e nekehia ana te toka i tona wahi;

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

E ngau ana te wai i nga kohatu; ma tona puhaketanga e horoi atu te puehu o te whenua; a whakangaromia iho e koe te tumanako a te tangata.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Taea ana ia e koe ake tonu atu, a pahure ana ia; puta ke ana i a koe tona mata, a tonoa atu ana ia kia haere.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Ko te whakahonoretanga o ana tama, kahore e mohiotia e ia; ka hoki iho ratou hei ware, heoi kahore tetahi aha o ratou e maharatia e ia.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

E mamae ano ia te kikokiko o tona tinana, a ka tangi tona wairua i roto i a ia.