Psalms 104

Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

Anima mia, benedici l’Eterno! O Eterno, mio Dio, tu sei sommamente grande; sei vestito di splendore e di maestà.

Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

Egli s’ammanta di luce come d’una veste; distende i cieli come un padiglione;

Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

egli costruisce le sue alte stanze nelle acque; fa delle nuvole il suo carro, s’avanza sulle ali del vento;

Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

fa dei venti i suoi messaggeri, delle fiamme di fuoco i suoi ministri.

Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

Egli ha fondato la terra sulle sue basi; non sarà smossa mai in perpetuo.

Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

Tu l’avevi coperta dell’abisso come d’una veste, le acque s’erano fermate sui monti.

dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

Alla tua minaccia esse si ritirarono, alla voce del tuo tuono fuggirono spaventate.

suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

Le montagne sorsero, le valli s’abbassarono nel luogo che tu avevi stabilito per loro.

Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

Tu hai posto alle acque un limite che non trapasseranno; esse non torneranno a coprire la terra.

Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

Egli manda fonti nelle valli, ed esse scorrono fra le montagne;

Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

abbeverano tutte le bestie della campagna, gli asini selvatici vi si dissetano.

Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

Presso a quelle si riparano gli uccelli del cielo; di mezzo alle fronde fanno udir la loro voce.

Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

Egli adacqua i monti dall’alto delle sue stanze, la terra è saziata col frutto delle tue opere.

Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

Egli fa germogliar l’erba per il bestiame e le piante per il servizio dell’uomo, facendo uscir dalla terra il nutrimento,

vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

e il vino che rallegra il cuor dell’uomo, e l’olio che gli fa risplender la faccia, e il pane che sostenta il cuore dei mortali.

Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

Gli alberi dell’Eterno sono saziati, i cedri del Libano, ch’egli ha piantati.

În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

Gli uccelli vi fanno i loro nidi; la cicogna fa dei cipressi la sua dimora;

munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

le alte montagne son per i camosci, le rocce sono il rifugio de’ conigli.

El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

Egli ha fatto la luna per le stagioni; il sole conosce il suo tramonto.

Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

Tu mandi le tenebre e vien la notte, nella quale tutte le bestie delle foreste si mettono in moto.

puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

I leoncelli ruggono dietro la preda e chiedono il loro pasto a Dio.

Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

Si leva il sole, esse si ritirano e vanno a giacere nei loro covi.

Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

L’uomo esce all’opera sua e al suo lavoro fino alla sera.

Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

Quanto son numerose le tue opere, o Eterno! Tu le hai fatte tutte con sapienza; la terra è piena delle tue ricchezze.

Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

Ecco il mare, grande ed ampio, dove si muovon creature senza numero, animali piccoli e grandi.

Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

Là vogano le navi e quel leviatan che hai creato per scherzare in esso.

Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

Tutti quanti sperano in te che tu dia loro il lor cibo a suo tempo.

Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

Tu lo dài loro ed essi lo raccolgono; tu apri la mano ed essi son saziati di beni.

Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

Tu nascondi la tua faccia, essi sono smarriti; tu ritiri il loro fiato, ed essi muoiono e tornano nella loro polvere.

Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

Tu mandi il tuo spirito, essi sono creati, e tu rinnovi la faccia della terra.

În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

Duri in perpetuo la gloria dell’Eterno, si rallegri l’Eterno nelle opere sue!

El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

Egli riguarda la terra, ed essa trema; egli tocca i monti, ed essi fumano.

Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

Io canterò all’Eterno finché io viva; salmeggerò al mio Dio finché io esista.

Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

Possa la mia meditazione essergli gradita! Io mi rallegrerò nell’Eterno.

Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

Spariscano i peccatori dalla terra, e gli empi non siano più! Anima mia, benedici l’Eterno. Alleluia.