Job 39

Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

Sai tu quando le capre selvagge delle rocce figliano? Hai tu osservato quando le cerve partoriscono?

Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

Conti tu i mesi della lor pregnanza e sai tu il momento in cui debbono sgravarsi?

Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

S’accosciano, fanno i lor piccini, e son tosto liberate dalle loro doglie;

Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

i lor piccini si fanno forti, crescono all’aperto, se ne vanno, e non tornan più alle madri.

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

Chi manda libero l’onàgro, e chi scioglie i legami all’asino salvatico,

I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

al quale ho dato per dimora il deserto, e la terra salata per abitazione?

El rîde de zarva cetăţilor,

Egli si beffa del frastuono della città, e non ode grida di padrone.

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

Batte le montagne della sua pastura, e va in traccia d’ogni filo di verde.

Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

Il bufalo vorrà egli servirti o passar la notte presso alla tua mangiatoia?

Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

Legherai tu il bufalo con una corda perché faccia il solco? erpicherà egli le valli dietro a te?

Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?

Ti fiderai di lui perché la sua forza è grande? Lascerai a lui il tuo lavoro?

Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

Conterai su lui perché ti porti a casa la raccolta e ti ammonti il grano sull’aia?

Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

Lo struzzo batte allegramente l’ali; ma le penne e le piume di lui son esse pietose?

Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

No, poich’egli abbandona sulla terra le proprie uova e le lascia scaldar sopra la sabbia.

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

Egli dimentica che un piede le potrà schiacciare, e che le bestie dei campi le potran calpestare.

Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!

Tratta duramente i suoi piccini, quasi non fosser suoi; la sua fatica sarà vana, ma ciò non lo turba,

Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.

ché Iddio l’ha privato di sapienza, e non gli ha impartito intelligenza.

Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

Ma quando si leva e piglia lo slancio, si beffa del cavallo e di chi lo cavalca.

Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

Sei tu che dài al cavallo il coraggio? che gli vesti il collo d’una fremente criniera?

Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

Sei tu che lo fai saltar come la locusta? Il fiero suo nitrito incute spavento.

Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

Raspa la terra nella valle ed esulta della sua forza; si slancia incontro alle armi.

îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

Della paura si ride, non trema, non indietreggia davanti alla spada.

Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

Gli risuona addosso il turcasso, la folgorante lancia e il dardo.

fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

Con fremente furia divora la terra. Non sta più fermo quando suona la tromba.

La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

Com’ode lo squillo, dice: Aha! e fiuta da lontano la battaglia, la voce tonante dei capi, e il grido di guerra.

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

E’ l’intelligenza tua che allo sparviere fa spiccare il volo e spiegar l’ali verso mezzogiorno?

Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

E’ forse al tuo comando che l’aquila si leva in alto e fa il suo nido nei luoghi elevati?

El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.

Abita nelle rocce e vi pernotta; sta sulla punta delle rupi, sulle vette scoscese;

De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

di là spia la preda, e i suoi occhi miran lontano.

Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.

I suoi piccini s’abbeveran di sangue, e dove son de’ corpi morti, ivi ella si trova".