Job 37

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.
A tale spettacolo il cuor mi trema e balza fuor del suo luogo.
Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
Udite, udite il fragore della sua voce, il rombo che esce dalla sua bocca!
Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.
Egli lo lancia sotto tutti i cieli e il suo lampo guizza fino ai lembi della terra.
Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
Dopo il lampo, una voce rugge; egli tuona con la sua voce maestosa; e quando s’ode la voce, il fulmine non e già più nella sua mano.
Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.
Iddio tuona con la sua voce maravigliosamente; grandi cose egli fa che noi non intendiamo.
El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
Dice alla neve: "Cadi sulla terra!" lo dice al nembo della pioggia, al nembo delle piogge torrenziali.
Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
Rende inerte ogni mano d’uomo, onde tutti i mortali, che son opera sua, imparino a conoscerlo.
Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.
Le bestie selvagge vanno nel covo, e stan ritirate entro le tane.
Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.
Dai recessi del sud viene l’uragano, dagli aquiloni il freddo.
Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.
Al soffio di Dio si forma il ghiaccio e si contrae la distesa dell’acque.
Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;
Egli carica pure le nubi d’umidità, disperde lontano le nuvole che portano i suoi lampi
mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.
ed esse, da lui guidate, vanno vagando nei lor giri per eseguir quanto ei loro comanda sopra la faccia di tutta la terra;
Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.
e le manda o come flagello, o come beneficio alla sua terra, o come prova della sua bontà.
Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
Porgi l’orecchio a questo, o Giobbe; fermati, e considera le maraviglie di Dio!
Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
Sai tu come Iddio le diriga e faccia guizzare il lampo dalle sue nubi?
Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?
Conosci tu l’equilibrio delle nuvole, le maraviglie di colui la cui scienza è perfetta?
Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?
Sai tu come mai gli abiti tuoi sono caldi quando la terra s’assopisce sotto il soffio dello scirocco?
Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
Puoi tu, come lui, distendere i cieli e farli solidi come uno specchio di metallo?
Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.
Insegnaci tu che dirgli!… Nelle tenebre nostre, noi non abbiam parole.
Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
Gli si annunzierà forse ch’io voglio parlare? Ma chi mai può bramare d’essere inghiottito?
Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;
Nessuno può fissare il sole che sfolgora ne’ cieli quando v’è passato il vento a renderli tersi.
dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
Dal settentrione viene l’oro; ma Dio è circondato da una maestà terribile;
Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.
l’Onnipotente noi non lo possiam scoprire. Egli è grande in forza, in equità, in perfetta giustizia; egli non opprime alcuno.
De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``
Perciò gli uomini lo temono; ei non degna d’uno sguardo chi si presume savio".