Job 30

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

E ora servo di zimbello a dei più giovani di me, i cui padri non mi sarei degnato di mettere fra i cani del mio gregge!

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

E a che m’avrebbe servito la forza delle lor mani? Gente incapace a raggiungere l’età matura,

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

smunta dalla miseria e dalla fame, ridotta a brucare il deserto, la terra da tempo nuda e desolata,

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

strappando erba salsa presso ai cespugli, ed avendo per pane radici di ginestra.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Sono scacciati di mezzo agli uomini, grida lor dietro la gente come dietro al ladro,

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

abitano in burroni orrendi, nelle caverne della terra e fra le rocce;

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

ragliano fra i cespugli, si sdraiano alla rinfusa sotto i rovi;

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

gente da nulla, razza senza nome, cacciata via dal paese a bastonate.

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

E ora io sono il tema delle loro canzoni, il soggetto dei loro discorsi.

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

Mi aborrono, mi fuggono, non si trattengono dallo sputarmi in faccia.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

Non han più ritegno, m’umiliano, rompono ogni freno in mia presenza.

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

Questa genia si leva alla mia destra, m’incalzano, e si appianano le vie contro di me per distruggermi.

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

Hanno sovvertito il mio cammino, lavorano alla mia ruina, essi che nessuno vorrebbe soccorrere!

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

S’avanzano come per un’ampia breccia, si precipitano innanzi in mezzo alle ruine.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Terrori mi si rovesciano addosso; l’onor mio è portato via come dal vento, è passata come una nube la mia felicità.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

E ora l’anima mia si strugge in me, m’hanno còlto i giorni dell’afflizione.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

La notte mi trafigge, mi stacca l’ossa, e i dolori che mi rodono non hanno posa.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Per la gran violenza del mio male la mia veste si sforma, mi si serra addosso come la tunica.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

Iddio m’ha gettato nel fango, e rassomiglio alla polvere e alla cenere.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

Io grido a te, e tu non mi rispondi; ti sto dinanzi, e tu mi stai a considerare!

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Ti sei mutato in nemico crudele verso di me; mi perseguiti con la potenza della tua mano.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Mi levi per aria, mi fai portar via dal vento, e mi annienti nella tempesta.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Giacché, lo so, tu mi meni alla morte, alla casa di convegno di tutti i viventi.

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

Ma chi sta per perire non protende la mano? e nell’angoscia sua non grida al soccorso?

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Non piangevo io forse per chi era nell’avversità? l’anima mia non era ella angustiata per il povero?

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Speravo il bene, ed è venuto il male; aspettavo la luce, ed è venuta l’oscurità!

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Le mie viscere bollono e non hanno requie, son venuti per me giorni d’afflizione.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Me ne vo tutto annerito, ma non dal sole; mi levo in mezzo alla raunanza, e grido aiuto;

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

son diventato fratello degli sciacalli, compagno degli struzzi.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

La mia pelle è nera, e cade a pezzi; le mie ossa son calcinate dall’arsura.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

La mia cetra non dà più che accenti di lutto, e la mia zampogna voce di pianto.