Job 3

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
Allora Giobbe aprì la bocca e maledisse il giorno della sua nascita.
A luat cuvîntul şi a zis:
E prese a dire così:
,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
"Perisca il giorno ch’io nacqui e la notte che disse: "E’ concepito un maschio!"
Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
Quel giorno si converta in tenebre, non se ne curi Iddio dall’alto, né splenda sovr’esso raggio di luce!
S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
Se lo riprendano le tenebre e l’ombra di morte, resti sovr’esso una fitta nuvola, le eclissi lo riempian di paura!
Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
Quella notte diventi preda d’un buio cupo, non abbia la gioia di contar tra i giorni dell’anno, non entri nel novero de’ mesi!
Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
Quella notte sia notte sterile, e non vi s’oda grido di gioia.
Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
La maledicano quei che maledicono i giorni e sono esperti nell’evocare il drago.
să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
Si oscurino le stelle del suo crepuscolo, aspetti la luce e la luce non venga, e non miri le palpebre dell’alba,
Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
poiché non chiuse la porta del seno che mi portava, e non celò l’affanno agli occhi miei.
Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
Perché non morii nel seno di mia madre? Perché non spirai appena uscito dalle sue viscere?
Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
Perché trovai delle ginocchia per ricevermi e delle mammelle da poppare?
Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
Ora mi giacerei tranquillo, dormirei, ed avrei così riposo
cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
coi re e coi consiglieri della terra che si edificarono mausolei,
cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
coi principi che possedean dell’oro e che empiron d’argento le lor case;
Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
o, come l’aborto nascosto, non esisterei, sarei come i feti che non videro la luce.
Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
Là cessano gli empi di tormentare gli altri. Là riposano gli stanchi,
Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
là i prigioni han requie tutti insieme, senz’udir voce d’aguzzino.
cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
Piccoli e grandi sono là del pari, e lo schiavo è libero del suo padrone.
Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
Perché dar la luce all’infelice e la vita a chi ha l’anima nell’amarezza,
cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
i quali aspettano la morte che non viene, e la ricercano più che i tesori nascosti,
cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
e si rallegrerebbero fino a giubilarne, esulterebbero se trovassero una tomba?
Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
Perché dar vita a un uomo la cui via è oscura? e che Dio ha stretto in un cerchio?
Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
Io sospiro anche quando prendo il mio cibo, e i miei gemiti si spandono com’acqua.
De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
Non appena temo un male, ch’esso mi colpisce; e quel che pavento, mi piomba addosso.
N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``
Non trovo posa, né requie, né pace, il tormento è continuo!"