Job 29

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

Giobbe riprese il suo discorso e disse:

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

"Oh foss’io come ne’ mesi d’una volta, come ne’ giorni in cui Dio mi proteggeva,

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

quando la sua lampada mi risplendeva sul capo, e alla sua luce io camminavo nelle tenebre!

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

Oh fossi com’ero a’ giorni della mia maturità, quando Iddio vegliava amico sulla mia tenda,

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

quando l’Onnipotente stava ancora meco, e avevo i miei figliuoli d’intorno;

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

quando mi lavavo i piedi nel latte e dalla roccia mi fluivano ruscelli d’olio!

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

Allorché uscivo per andare alla porta della città e mi facevo preparare il seggio sulla piazza,

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

i giovani, al vedermi, si ritiravano, i vecchi s’alzavano e rimanevano in piedi;

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

i maggiorenti cessavan di parlare e si mettevan la mano sulla bocca;

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

la voce dei capi diventava muta, la lingua s’attaccava al loro palato.

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

L’orecchio che mi udiva, mi diceva beato; l’occhio che mi vedeva mi rendea testimonianza,

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

perché salvavo il misero che gridava aiuto, e l’orfano che non aveva chi lo soccorresse.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

Scendea su me la benedizione di chi stava per perire, e facevo esultare il cuor della vedova.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

La giustizia era il mio vestimento ed io il suo; la probità era come il mio mantello e il mio turbante.

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

Ero l’occhio del cieco, il piede dello zoppo;

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

ero il padre de’ poveri, e studiavo a fondo la causa dello sconosciuto.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

Spezzavo la ganascia all’iniquo, e gli facevo lasciar la preda che avea fra i denti.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

E dicevo: "Morrò nel mio nido, e moltiplicherò i miei giorni come la rena;

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

le mie radici si stenderanno verso l’acque, la rugiada passerà la notte sui miei rami;

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

la mia gloria sempre si rinnoverà, e l’arco rinverdirà nella mia mano".

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Gli astanti m’ascoltavano pieni d’aspettazione, si tacevan per udire il mio parere.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Quand’avevo parlato, non replicavano; la mia parola scendeva su loro come una rugiada.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

E m’aspettavan come s’aspetta la pioggia; aprivan larga la bocca come a un acquazzone di primavera.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Io sorridevo loro quand’erano sfiduciati; e non potevano oscurar la luce del mio volto.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.

Quando andavo da loro, mi sedevo come capo, ed ero come un re fra le sue schiere, come un consolatore in mezzo agli afflitti.