Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
L’uomo, nato di donna, vive pochi giorni, e sazio d’affanni.
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
Spunta come un fiore, poi è reciso; fugge come un’ombra, e non dura.
Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
E sopra un essere così, tu tieni gli occhi aperti! e mi fai comparir teco in giudizio!
Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
Chi può trarre una cosa pura da una impura? Nessuno.
Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
Giacché i suoi giorni son fissati, e il numero de’ suoi mesi dipende da te, e tu gli hai posto un termine ch’egli non può varcare,
întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
storna da lui lo sguardo, sì ch’egli abbia un po’ di requie, e possa godere come un operaio la fine della sua giornata.
Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
Per l’albero, almeno c’è speranza; se è tagliato, rigermoglia e continua a metter rampolli.
Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
Quando la sua radice è invecchiata sotto terra, e il suo tronco muore nel suolo,
înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
a sentir l’acqua, rinverdisce e mette rami come una pianta nuova.
Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
Ma l’uomo muore e perde ogni forza; il mortale spira e… dov’è egli?
Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
Le acque del lago se ne vanno, il fiume vien meno e si prosciuga;
aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
così l’uomo giace, e non risorge più; finché non vi sian più cieli, ei non si risveglierà né sarà più destato dal suo sonno.
Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
Oh, volessi tu nascondermi nel soggiorno de’ morti, tenermi occulto finché l’ira tua sia passata, fissarmi un termine, e poi ricordarti di me!…
Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
Se l’uomo, dopo morto, potesse ritornare in vita, aspetterei tutti i giorni della mia fazione, finché giungesse l’ora del mio cambio;
Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
tu mi chiameresti e io risponderei, tu brameresti rivedere l’opera delle tue mani.
Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
Ma ora tu conti i miei passi, tu osservi i miei peccati;
călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
le mie trasgressioni sono sigillate in un sacco, e alle mie iniquità, altre ne aggiungi.
Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
La montagna frana e scompare, la rupe e divelta dal suo luogo,
cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
le acque rodono la pietra, le loro inondazioni trascinan via la terra: così tu distruggi la speranza dell’uomo.
Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
Tu lo sopraffai una volta per sempre, ed egli se ne va; gli muti il sembiante, e lo mandi via.
De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.
Se i suoi figliuoli salgono in onore, egli lo ignora; se vengono in dispregio, ei non lo vede;
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``
questo solo sente: che il suo corpo soffre, che l’anima sua è in lutto".