Job 30

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

Most pedig nevetnek rajtam, a kik fiatalabbak nálam a kiknek atyjokat az én juhaimnak komondorai közé sem számláltam volna.

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

Mire való lett volna nékem még kezök ereje is? Rájok nézve a vénség elveszett!

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

Szükség és éhség miatt összeaszottak, a kik a kopár földet futják, a sötét, sivatag pusztaságot.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

A kik keserű füvet tépnek a bokor mellett, és rekettyegyökér a kenyerök.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Az emberek közül kiűzik őket, úgy hurítják őket, mint a tolvajt.

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

Félelmetes völgyekben kell lakniok, a földnek és szikláknak hasadékaiban.

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

A bokrok között ordítanak, a csalánok alatt gyülekeznek.

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Esztelen legények, sőt becstelen fiak, a kiket kivertek az országból.

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

És most ezeknek lettem gúnydalává, nékik levék beszédtárgyuk!

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

Útálnak engem, messze távoznak tőlem, és nem átalanak pökdösni előttem.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

Sőt leoldják kötelöket és bántalmaznak engem, és a zabolát előttem kivetik.

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

Jobb felől ifjak támadnak ellenem, gáncsot vetnek lábaimnak, és ösvényt törnek felém, hogy megrontsanak.

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

Az én útamat elrontják, romlásomat öregbítik, nincsen segítség ellenök.

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

Mint valami széles résen, úgy rontanak elő, pusztulás között hömpölyögnek *ide.*

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Rettegések fordultak ellenem, mint vihar űzik el tisztességemet, boldogságom eltünt, mint a felhő.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

Mostan azért enmagamért ontja ki magát lelkem; nyomorúságnak napjai fognak meg engem.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Az éjszaka meglyuggatja csontjaimat bennem, és nem nyugosznak az én inaim.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

A sok erőlködés miatt elváltozott az én ruházatom; úgy szorít engem, mint a köntösöm galléra.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

A sárba vetett engem, hasonlóvá lettem porhoz és hamuhoz.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

Kiáltok hozzád, de nem felelsz; megállok és *csak* nézel reám!

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Kegyetlenné változtál irántam; kezed erejével harczolsz ellenem.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Felemelsz, szélnek eresztesz engem, és széttépsz engem a viharban.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Hiszen tudtam, hogy visszatérítesz engem a halálba, és a minden élő gyülekező házába;

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

De a roskadóban levő ne nyujtsa-é ki kezét? Avagy ha veszendőben van, ne kiáltson-é segítségért?

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Avagy nem sírtam-é azon, a kinek kemény napja volt; a szűkölködő miatt nem volt-é lelkem szomorú?

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Bizony jót reméltem és rossz következék, világosságot vártam és homály jöve.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Az én bensőm forr és nem nyugoszik; megrohantak engem a nyomorúságnak napjai.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Feketülten járok, de nem a nap hősége miatt; felkelek a gyülekezetben *és* kiáltozom.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Atyjok fiává lettem a sakáloknak, és társokká a strucz madaraknak.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

Bőröm feketül*ten hámlik le* rólam, és csontom elég a hőség miatt.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

Hegedűm sírássá változék, sípom pedig jajgatók szavává.