Job 29

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

Jób pedig folytatá az ő beszédét, és monda:

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

Oh, vajha olyan volnék, mint a hajdani hónapokban, a mikor Isten őrzött engem!

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

Mikor az ő szövétneke fénylett fejem fölött, *s* világánál jártam a setétet;

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

A mint java-korom napjaiban valék, a mikor Isten gondossága borult sátoromra!

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

Mikor még a Mindenható velem volt, *és* körültem voltak gyermekeim;

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Mikor lábaimat *édes* tejben mostam, és mellettem a szikla olajpatakokat ontott;

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

Mikor a kapuhoz mentem, fel a városon; a köztéren székemet fölállítám:

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

Ha megláttak az ifjak, félrevonultak, az öregek is fölkeltek *és *állottak.

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

A fejedelmek abbahagyták a beszédet, és tenyeröket szájukra tették.

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

A főemberek szava elnémult, és nyelvök az ínyökhöz ragadt.

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Mert a mely fül hallott, boldognak mondott engem, és a mely szem látott, bizonyságot tett én felőlem.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

Mert megmentém a kiáltozó szegényt, és az árvát, a kinek nem volt segítsége.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

A veszni indultnak áldása szállt reám, az özvegynek szívét megörvendeztetém.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

Az igazságot magamra öltém és az is magára ölte engem; palást és süveg gyanánt volt az én ítéletem.

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

A vaknak én szeme valék, és a sántának lába.

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

A szűkölködőknek én atyjok valék, az ismeretlennek ügyét is jól meghányám-vetém.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

Az álnoknak zápfogait kitördösém, és fogai közül a prédát kiütém vala.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

Azt gondoltam azért: fészkemmel veszek el, és mint a homok, megsokasodnak napjaim.

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Gyökerem a víznek nyitva lesz, és ágamon hál meg a harmat.

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

Dicsőségem megújul velem, és kézívem erősebbé lesz kezemben.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Hallgattak és figyeltek reám, és elnémultak az én tanácsomra.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Az én szavaim után nem szóltak többet, *s harmatként* hullt rájok beszédem.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Mint az esőre, úgy vártak rám, és szájukat tátották, mint tavaszi záporra.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Ha rájok mosolyogtam, nem bizakodtak el, és arczom derüjét nem sötétíték be.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.

*Örömest* választottam útjokat, mint főember ültem *ott;* úgy laktam *ott,* mint király a hadseregben, mint a ki bánkódókat vigasztal.