II Kings 21

Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba.
בן שתים עשרה שנה מנשה במלכו וחמשים וחמש שנה מלך בירושלם ושם אמו חפצי בה׃
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
ויעש הרע בעיני יהוה כתועבת הגוים אשר הוריש יהוה מפני בני ישראל׃
El a zidit din nou înălţimile, pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s'a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i -a slujit.
וישב ויבן את הבמות אשר אבד חזקיהו אביו ויקם מזבחת לבעל ויעש אשרה כאשר עשה אחאב מלך ישראל וישתחו לכל צבא השמים ויעבד אתם׃
A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: ,,În Ierusalim Îmi voi pune Numele.``
ובנה מזבחת בבית יהוה אשר אמר יהוה בירושלם אשים את שמי׃
A zidit altare întregei oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
ויבן מזבחות לכל צבא השמים בשתי חצרות בית יהוה׃
Şi -a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni cari chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mîniindu -L.
והעביר את בנו באש ועונן ונחש ועשה אוב וידענים הרבה לעשות הרע בעיני יהוה להכעיס׃
A pus idolul Astarteei, pe care -l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: ,,În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
וישם את פסל האשרה אשר עשה בבית אשר אמר יהוה אל דוד ואל שלמה בנו בבית הזה ובירושלם אשר בחרתי מכל שבטי ישראל אשים את שמי לעולם׃
Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat -o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le -a dat -o robul Meu Moise.``
ולא אסיף להניד רגל ישראל מן האדמה אשר נתתי לאבותם רק אם ישמרו לעשות ככל אשר צויתים ולכל התורה אשר צוה אתם עבדי משה׃
Dar ei n'au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s'au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile, pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
ולא שמעו ויתעם מנשה לעשות את הרע מן הגוים אשר השמיד יהוה מפני בני ישראל׃
Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi proorocii:
וידבר יהוה ביד עבדיו הנביאים לאמר׃
,,Pentrucă Manase, împăratul lui Iuda, a săvîrşit aceste urîciuni, pentrucă a făcut mai rău decît tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentrucă a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
יען אשר עשה מנשה מלך יהודה התעבות האלה הרע מכל אשר עשו האמרי אשר לפניו ויחטא גם את יהודה בגלוליו׃
iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri cari vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele
לכן כה אמר יהוה אלהי ישראל הנני מביא רעה על ירושלם ויהודה אשר כל שמעיו תצלנה שתי אזניו׃
Voi întinde asupra Ierusalimului frînghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţeşte, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită.
ונטיתי על ירושלם את קו שמרון ואת משקלת בית אחאב ומחיתי את ירושלם כאשר ימחה את הצלחת מחה והפך על פניה׃
Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele, şi -i voi da în mînile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,
ונטשתי את שארית נחלתי ונתתים ביד איביהם והיו לבז ולמשסה לכל איביהם׃
pentrucă au făcut ce este rău înaintea Mea şi M'au mîniat din ziua cînd au ieşit părinţii lor din Egipt, pînă în ziua de azi!``
יען אשר עשו את הרע בעיני ויהיו מכעסים אתי מן היום אשר יצאו אבותם ממצרים ועד היום הזה׃
Manase a vărsat deasemenea mult sînge nevinovat, pînă acolo încît a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, afară de păcatele pe cari le -a săvîrşit şi în cari a tîrît şi pe Iuda, făcînd ce este rău înaintea Domnului.
וגם דם נקי שפך מנשה הרבה מאד עד אשר מלא את ירושלם פה לפה לבד מחטאתו אשר החטיא את יהודה לעשות הרע בעיני יהוה׃
Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatele la cari s'a dedat, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
ויתר דברי מנשה וכל אשר עשה וחטאתו אשר חטא הלא הם כתובים על ספר דברי הימים למלכי יהודה׃
Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
וישכב מנשה עם אבתיו ויקבר בגן ביתו בגן עזא וימלך אמון בנו תחתיו׃
Amon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba.
בן עשרים ושתים שנה אמון במלכו ושתים שנים מלך בירושלם ושם אמו משלמת בת חרוץ מן יטבה׃
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;
ויעש הרע בעיני יהוה כאשר עשה מנשה אביו׃
a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său, şi s'a închinat înaintea lor;
וילך בכל הדרך אשר הלך אביו ויעבד את הגללים אשר עבד אביו וישתחו להם׃
a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n'a umblat în calea Domnului.
ויעזב את יהוה אלהי אבתיו ולא הלך בדרך יהוה׃
Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui, şi au omorît pe împărat în casa lui.
ויקשרו עבדי אמון עליו וימיתו את המלך בביתו׃
Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia.
ויך עם הארץ את כל הקשרים על המלך אמון וימליכו עם הארץ את יאשיהו בנו תחתיו׃
Celelalte fapte ale lui Amon, şi ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
ויתר דברי אמון אשר עשה הלא הם כתובים על ספר דברי הימים למלכי יהודה׃
L-au îngropat în mormîntul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.
ויקבר אתו בקברתו בגן עזא וימלך יאשיהו בנו תחתיו׃