II Kings 16

În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
בשנת שבע עשרה שנה לפקח בן רמליהו מלך אחז בן יותם מלך יהודה׃
Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n'a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.
בן עשרים שנה אחז במלכו ושש עשרה שנה מלך בירושלם ולא עשה הישר בעיני יהוה אלהיו כדוד אביו׃
Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le isgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
וילך בדרך מלכי ישראל וגם את בנו העביר באש כתעבות הגוים אשר הוריש יהוה אתם מפני בני ישראל׃
A adus jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt toţi copacii verzi.
ויזבח ויקטר בבמות ועל הגבעות ותחת כל עץ רענן׃
Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s'au suit împotriva Ierusalimului ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n'au putut să -l biruiască.
אז יעלה רצין מלך ארם ופקח בן רמליהו מלך ישראל ירושלם למלחמה ויצרו על אחז ולא יכלו להלחם׃
În acelaş timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăş Elatul subt stăpînirea Sirienilor; a izgonit pe Evrei din Elat, şi Sirienii au venit la Elat, unde au locuit pînă în ziua de azi.
בעת ההיא השיב רצין מלך ארם את אילת לארם וינשל את היהודים מאילות וארמים באו אילת וישבו שם עד היום הזה׃
Ahaz a trimes soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să -i spună: ,,Eu sînt robul tău şi fiul tău; suie-te, şi izbăveşte-mă din mîna împăratului Siriei, şi din mîna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.``
וישלח אחז מלאכים אל תגלת פלסר מלך אשור לאמר עבדך ובנך אני עלה והושעני מכף מלך ארם ומכף מלך ישראל הקומים עלי׃
Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului, şi l -a trimes ca dar împăratului Asiriei.
ויקח אחז את הכסף ואת הזהב הנמצא בית יהוה ובאצרות בית המלך וישלח למלך אשור שחד׃
Împăratul Asiriei l -a ascultat. S'a suit împotriva Damascului, l -a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir, şi a omorît pe Reţin.
וישמע אליו מלך אשור ויעל מלך אשור אל דמשק ויתפשה ויגלה קירה ואת רצין המית׃
Împăratul Ahaz s'a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzînd altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimes preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut.
וילך המלך אחז לקראת תגלת פלאסר מלך אשור דומשק וירא את המזבח אשר בדמשק וישלח המלך אחז אל אוריה הכהן את דמות המזבח ואת תבניתו לכל מעשהו׃
Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimes din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l -a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.
ויבן אוריה הכהן את המזבח ככל אשר שלח המלך אחז מדמשק כן עשה אוריה הכהן עד בוא המלך אחז מדמשק׃
La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s'a apropiat de el, şi s'a suit pe el.
ויבא המלך מדמשק וירא המלך את המזבח ויקרב המלך על המזבח ויעל עליו׃
A ars pe el arderea de tot şi darul de mîncare, a vărsat jertfele de băutură, şi a stropit pe altar sîngele jertfelor de mulţămire.
ויקטר את עלתו ואת מנחתו ויסך את נסכו ויזרק את דם השלמים אשר לו על המזבח׃
A îndepărtat dinaintea casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l -a pus lîngă noul altar, spre miazănoapte.
ואת המזבח הנחשת אשר לפני יהוה ויקרב מאת פני הבית מבין המזבח ומבין בית יהוה ויתן אתו על ירך המזבח צפונה׃
Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ,,Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mîncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mîncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mîncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot sîngele arderilor de tot şi tot sîngele jertfelor; cît despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.``
ויצוהו המלך אחז את אוריה הכהן לאמר על המזבח הגדול הקטר את עלת הבקר ואת מנחת הערב ואת עלת המלך ואת מנחתו ואת עלת כל עם הארץ ומנחתם ונסכיהם וכל דם עלה וכל דם זבח עליו תזרק ומזבח הנחשת יהיה לי לבקר׃
Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.
ויעש אוריה הכהן ככל אשר צוה המלך אחז׃
Şi împăratul Ahaz a sfărîmat tăbliile dela temelie, şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă cari erau supt ea, şi a pus -o pe o pardoseală de piatră.
ויקצץ המלך אחז את המסגרות המכנות ויסר מעליהם ואת הכיר ואת הים הורד מעל הבקר הנחשת אשר תחתיה ויתן אתו על מרצפת אבנים׃
De hatîrul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.
ואת מיסך השבת אשר בנו בבית ואת מבוא המלך החיצונה הסב בית יהוה מפני מלך אשור׃
Celelalte fapte ale lui Ahaz, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
ויתר דברי אחז אשר עשה הלא הם כתובים על ספר דברי הימים למלכי יהודה׃
Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.
וישכב אחז עם אבתיו ויקבר עם אבתיו בעיר דוד וימלך חזקיהו בנו תחתיו׃