II Kings 12

Ioas s'a făcut împărat în al şaptelea an al lui Iehu, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba.
בשנת שבע ליהוא מלך יהואש וארבעים שנה מלך בירושלם ושם אמו צביה מבאר שבע׃
Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cît a urmat îndrumările preotului Iehoiada.
ויעש יהואש הישר בעיני יהוה כל ימיו אשר הורהו יהוידע הכהן׃
Numai, că înălţimile n'au încetat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.
רק הבמות לא סרו עוד העם מזבחים ומקטרים בבמות׃
Ioas a zis preoţilor: ,,Tot argintul închinat şi adus în Casa Domnului, argintul ieşit la numărătoare, şi anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după preţuirea făcută, şi tot argintul pe care -i spune cuiva inima să -l aducă la Casa Domnului,
ויאמר יהואש אל הכהנים כל כסף הקדשים אשר יובא בית יהוה כסף עובר איש כסף נפשות ערכו כל כסף אשר יעלה על לב איש להביא בית יהוה׃
preoţii să -l ia fiecare dela cei pe cari -i cunoaşte, şi să -l întrebuinţeze la dregerea casei, ori unde se va găsi ceva de dres.``
יקחו להם הכהנים איש מאת מכרו והם יחזקו את בדק הבית לכל אשר ימצא שם בדק׃
Dar s'a întîmplat că, în al douăzeci şi treilea an al împăratului Ioas, preoţii încă nu dreseseră stricăciunile casei.
ויהי בשנת עשרים ושלש שנה למלך יהואש לא חזקו הכהנים את בדק הבית׃
Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada şi pe ceilalţi preoţi, şi le -a zis: ,,Pentruce n'aţi dres stricăciunile casei?`` Acum, să nu mai luaţi argint de la cunoscuţii noştri, ci să -l daţi pentru dregerea stricăciunilor casei.``
ויקרא המלך יהואש ליהוידע הכהן ולכהנים ויאמר אלהם מדוע אינכם מחזקים את בדק הבית ועתה אל תקחו כסף מאת מכריכם כי לבדק הבית תתנהו׃
Preoţii s'au învoit să nu mai ia argint dela popor, şi să nu mai fie însărcinaţi cu dregerea stricăciunilor casei.
ויאתו הכהנים לבלתי קחת כסף מאת העם ולבלתי חזק את בדק הבית׃
Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i -a făcut o gaură în capac, şi a pus -o lîngă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoţii cari păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului.
ויקח יהוידע הכהן ארון אחד ויקב חר בדלתו ויתן אתו אצל המזבח בימין בבוא איש בית יהוה ונתנו שמה הכהנים שמרי הסף את כל הכסף המובא בית יהוה׃
Cînd vedeau că este mult argint în ladă, se suia logofătul împăratului cu marele preot, şi strîngeau şi numărau argintul care se afla în Casa Domnului.
ויהי כראותם כי רב הכסף בארון ויעל ספר המלך והכהן הגדול ויצרו וימנו את הכסף הנמצא בית יהוה׃
Încredinţau argintul cîntărit în mînile celor însărcinaţi cu facerea lucrărilor la Casa Domnului. Şi dădeau argintul acesta teslarilor şi lucrătorilor cari lucrau în Casa Domnului,
ונתנו את הכסף המתכן על יד עשי המלאכה הפקדים בית יהוה ויוציאהו לחרשי העץ ולבנים העשים בית יהוה׃
zidarilor şi cioplitorilor de pietre, pentru cumpărarea lemnelor şi pietrelor cioplite, trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului, şi pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile casei.
ולגדרים ולחצבי האבן ולקנות עצים ואבני מחצב לחזק את בדק בית יהוה ולכל אשר יצא על הבית לחזקה׃
Dar, cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n'au făcut pentru Casa Domnului nici lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trîmbiţe, nici un vas de aur sau de argint:
אך לא יעשה בית יהוה ספות כסף מזמרות מזרקות חצצרות כל כלי זהב וכלי כסף מן הכסף המובא בית יהוה׃
ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să -l întrebuinţeze pentru dregerea Casei Domnului.
כי לעשי המלאכה יתנהו וחזקו בו את בית יהוה׃
Nu se cerea socoteală oamenilor în mînile cărora dădeau argintul ca să -l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit.
ולא יחשבו את האנשים אשר יתנו את הכסף על ידם לתת לעשי המלאכה כי באמנה הם עשים׃
Argintul jertfelor pentru vină şi al jertfelor de ispăşire nu era adus în Casa Domnului: ci era pentru preoţi.
כסף אשם וכסף חטאות לא יובא בית יהוה לכהנים יהיו׃
Atunci Hazael, împăratul Siriei, s'a suit şi s'a bătut împotriva Gatului, şi l -a cucerit. Hazael avea de gînd să se suie împotriva Ierusalimului.
אז יעלה חזאל מלך ארם וילחם על גת וילכדה וישם חזאל פניו לעלות על ירושלם׃
Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, şi anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram şi de Ahazia, părinţii săi, împăraţii lui Iuda, ce închinase el însuş, şi tot aurul care se găsea în visteriile Casei Domnului şi casei împăratului. Şi a trimes totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s'a suit împotriva Ierusalimului.
ויקח יהואש מלך יהודה את כל הקדשים אשר הקדישו יהושפט ויהורם ואחזיהו אבתיו מלכי יהודה ואת קדשיו ואת כל הזהב הנמצא באצרות בית יהוה ובית המלך וישלח לחזאל מלך ארם ויעל מעל ירושלם׃
Celelalte fapte ale lui Ioas, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
ויתר דברי יואש וכל אשר עשה הלוא הם כתובים על ספר דברי הימים למלכי יהודה׃
Slujitorii lui s'au răsculat, au făcut o uneltire şi au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la pogorîşul dela Sila.
ויקמו עבדיו ויקשרו קשר ויכו את יואש בית מלא היורד סלא׃
Iozacar, fiul lui Şimeat, şi Iozabad, fiul lui Şomer, slujitorii lui, l-au lovit şi a murit. Apoi l-au îngropat cu părinţii săi, în cetatea lui David. Şi, în locul lui a domnit fiul său Amaţia
ויוזבד בן שמעת ויהוזבד בן שמר עבדיו הכהו וימת ויקברו אתו עם אבתיו בעיר דוד וימלך אמציה בנו תחתיו׃