Psalms 137

Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.

An den Flüssen Babels, da saßen wir und weinten, indem wir Zions gedachten.

În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.

An die Weiden in ihr hängten wir unsere Lauten.

Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -

Denn die uns gefangen weggeführt hatten, forderten daselbst von uns die Worte eines Liedes, und die uns wehklagen machten, Freude: "Singet uns eines von Zions Liedern!"

Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?

Wie sollten wir ein Lied Jehovas singen auf fremder Erde?

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!

Wenn ich dein vergesse, Jerusalem, so vergesse meine Rechte!

Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Es klebe meine Zunge an meinem Gaumen, wenn ich deiner nicht gedenke, wenn ich Jerusalem nicht erhebe über die höchste meiner Freuden!

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``

Gedenke, Jehova, den Kindern Edom den Tag Jerusalems, die da sprachen: Entblößet, entblößet sie bis auf ihre Grundfeste!

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Tochter Babel, du Verwüstete! Glückselig, der dir dasselbe vergilt, was du uns getan hast!

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!

Glückselig, der deine Kindlein ergreift und sie hinschmettert an den Felsen!