Romans 5

Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Etant donc justifiés par la foi, nous avons la paix avec Dieu par notre Seigneur Jésus-Christ,
Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
qui nous devons d'avoir eu par la foi accès à cette grâce, dans laquelle nous demeurons fermes, et nous nous glorifions dans l'espérance de la gloire de Dieu.
Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
Bien plus, nous nous glorifions même des afflictions, sachant que l'affliction produit la persévérance,
răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
la persévérance la victoire dans l'épreuve, et cette victoire l'espérance.
Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat.
Or, l'espérance ne trompe point, parce que l'amour de Dieu est répandu dans nos coeurs par le Saint-Esprit qui nous a été donné.
Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.
Car, lorsque nous étions encore sans force, Christ, au temps marqué, est mort pour des impies.
Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s'ar găsi cineva să moară.
A peine mourrait-on pour un juste; quelqu'un peut-être mourrait-il pour un homme de bien.
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Mais Dieu prouve son amour envers nous, en ce que, lorsque nous étions encore des pécheurs, Christ est mort pour nous.
Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu.
A plus forte raison donc, maintenant que nous sommes justifiés par son sang, serons-nous sauvés par lui de la colère.
Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui.
Car si, lorsque nous étions ennemis, nous avons été réconciliés avec Dieu par la mort de son Fils, à plus forte raison, étant réconciliés, serons-nous sauvés par sa vie.
Şi nu numai atît, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
Et non seulement cela, mais encore nous nous glorifions en Dieu par notre Seigneur Jésus-Christ, par qui maintenant nous avons obtenu la réconciliation.
De aceea, după cum printr'un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit...
C'est pourquoi, comme par un seul homme le péché est entré dans le monde, et par le péché la mort, et qu'ainsi la mort s'est étendue sur tous les hommes, parce que tous ont péché,...
(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege.
car jusqu'à la loi le péché était dans le monde. Or, le péché n'est pas imputé, quand il n'y a point de loi.
Totuş moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr'o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină.
Cependant la mort a régné depuis Adam jusqu'à Moïse, même sur ceux qui n'avaient pas péché par une transgression semblable à celle d'Adam, lequel est la figure de celui qui devait venir.
Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşala; căci, dacă prin greşala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belşug celor mulţi.
Mais il n'en est pas du don gratuit comme de l'offense; car, si par l'offense d'un seul il en est beaucoup qui sont morts, à plus forte raison la grâce de Dieu et le don de la grâce venant d'un seul homme, Jésus-Christ, ont-ils été abondamment répandus sur beaucoup.
Şi darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare.
Et il n'en est pas du don comme de ce qui est arrivé par un seul qui a péché; car c'est après une seule offense que le jugement est devenu condamnation, tandis que le don gratuit devient justification après plusieurs offenses.
Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)
Si par l'offense d'un seul la mort a régné par lui seul, à plus forte raison ceux qui reçoivent l'abondance de la grâce et du don de la justice régneront-ils dans la vie par Jésus-Christ lui seul.
...Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr'o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa.
Ainsi donc, comme par une seule offense la condamnation a atteint tous les hommes, de même par un seul acte de justice la justification qui donne la vie s'étend à tous les hommes.
Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
Car, comme par la désobéissance d'un seul homme beaucoup ont été rendus pécheurs, de même par l'obéissance d'un seul beaucoup seront rendus justes.
Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult;
Or, la loi est intervenue pour que l'offense abondât, mais là où le péché a abondé, la grâce a surabondé,
pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
afin que, comme le péché a régné par la mort, ainsi la grâce régnât par la justice pour la vie éternelle, par Jésus-Christ notre Seigneur.