Job 7

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

Le sort de l'homme sur la terre est celui d'un soldat, Et ses jours sont ceux d'un mercenaire.

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Comme l'esclave soupire après l'ombre, Comme l'ouvrier attend son salaire,

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

Ainsi j'ai pour partage des mois de douleur, J'ai pour mon lot des nuits de souffrance.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Je me couche, et je dis: Quand me lèverai-je? quand finira la nuit? Et je suis rassasié d'agitations jusqu'au point du jour.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Mon corps se couvre de vers et d'une croûte terreuse, Ma peau se crevasse et se dissout.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Mes jours sont plus rapides que la navette du tisserand, Ils s'évanouissent: plus d'espérance!

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Souviens-toi que ma vie est un souffle! Mes yeux ne reverront pas le bonheur.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

L'oeil qui me regarde ne me regardera plus; Ton oeil me cherchera, et je ne serai plus.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Comme la nuée se dissipe et s'en va, Celui qui descend au séjour des morts ne remontera pas;

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Il ne reviendra plus dans sa maison, Et le lieu qu'il habitait ne le connaîtra plus.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

C'est pourquoi je ne retiendrai point ma bouche, Je parlerai dans l'angoisse de mon coeur, Je me plaindrai dans l'amertume de mon âme.

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Suis-je une mer, ou un monstre marin, Pour que tu établisses des gardes autour de moi?

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Quand je dis: Mon lit me soulagera, Ma couche calmera mes douleurs,

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

C'est alors que tu m'effraies par des songes, Que tu m'épouvantes par des visions.

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

Ah! je voudrais être étranglé! Je voudrais la mort plutôt que ces os!

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

Je les méprise!... je ne vivrai pas toujours... Laisse-moi, car ma vie n'est qu'un souffle.

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

Qu'est-ce que l'homme, pour que tu en fasses tant de cas, Pour que tu daignes prendre garde à lui,

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

Pour que tu le visites tous les matins, Pour que tu l'éprouves à tous les instants?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Quand cesseras-tu d'avoir le regard sur moi? Quand me laisseras-tu le temps d'avaler ma salive?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Si j'ai péché, qu'ai-je pu te faire, gardien des hommes? Pourquoi me mettre en butte à tes traits? Pourquoi me rendre à charge à moi-même?

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

Que ne pardonnes-tu mon péché, Et que n'oublies-tu mon iniquité? Car je vais me coucher dans la poussière; Tu me chercheras, et je ne serai plus.