Job 39

Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

Sais-tu quand les chèvres sauvages font leurs petits? Observes-tu les biches quand elles mettent bas?

Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

Comptes-tu les mois pendant lesquels elles portent, Et connais-tu l'époque où elles enfantent?

Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

Elles se courbent, laissent échapper leur progéniture, Et sont délivrées de leurs douleurs.

Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

Leurs petits prennent de la vigueur et grandissent en plein air, Ils s'éloignent et ne reviennent plus auprès d'elles.

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

Qui met en liberté l'âne sauvage, Et l'affranchit de tout lien?

I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

J'ai fait du désert son habitation, De la terre salée sa demeure.

El rîde de zarva cetăţilor,

Il se rit du tumulte des villes, Il n'entend pas les cris d'un maître.

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

Il parcourt les montagnes pour trouver sa pâture, Il est à la recherche de tout ce qui est vert.

Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

Le buffle veut-il être à ton service? Passe-t-il la nuit vers ta crèche?

Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

L'attaches-tu par une corde pour qu'il trace un sillon? Va-t-il après toi briser les mottes des vallées?

Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?

Te reposes-tu sur lui, parce que sa force est grande? Lui abandonnes-tu le soin de tes travaux?

Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

Te fies-tu à lui pour la rentrée de ta récolte? Est-ce lui qui doit l'amasser dans ton aire?

Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

L'aile de l'autruche se déploie joyeuse; On dirait l'aile, le plumage de la cigogne.

Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

Mais l'autruche abandonne ses oeufs à la terre, Et les fait chauffer sur la poussière;

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

Elle oublie que le pied peut les écraser, Qu'une bête des champs peut les fouler.

Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!

Elle est dure envers ses petits comme s'ils n'étaient point à elle; Elle ne s'inquiète pas de l'inutilité de son enfantement.

Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.

Car Dieu lui a refusé la sagesse, Il ne lui a pas donné l'intelligence en partage.

Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

Quand elle se lève et prend sa course, Elle se rit du cheval et de son cavalier.

Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

Est-ce toi qui donnes la vigueur au cheval, Et qui revêts son cou d'une crinière flottante?

Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

Le fais-tu bondir comme la sauterelle? Son fier hennissement répand la terreur.

Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

Il creuse le sol et se réjouit de sa force, Il s'élance au-devant des armes;

îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

Il se rit de la crainte, il n'a pas peur, Il ne recule pas en face de l'épée.

Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

Sur lui retentit le carquois, Brillent la lance et le javelot.

fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

Bouillonnant d'ardeur, il dévore la terre, Il ne peut se contenir au bruit de la trompette.

La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

Quand la trompette sonne, il dit: En avant! Et de loin il flaire la bataille, La voix tonnante des chefs et les cris de guerre.

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

Est-ce par ton intelligence que l'épervier prend son vol, Et qu'il étend ses ailes vers le midi?

Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

Est-ce par ton ordre que l'aigle s'élève, Et qu'il place son nid sur les hauteurs?

El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.

C'est dans les rochers qu'il habite, qu'il a sa demeure, Sur la cime des rochers, sur le sommet des monts.

De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

De là il épie sa proie, Il plonge au loin les regards.

Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.

Ses petits boivent le sang; Et là où sont des cadavres, l'aigle se trouve.