II Kings 16

În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
در سال هفدهم سلطنت فِقَح پسر رملیا، آحاز پسر یوتام بر تخت سلطنت یهودا نشست.
Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n'a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.
او بیست ساله بود که پادشاه شد و مدّت شانزده سال در اورشلیم سلطنت کرد. او برخلاف جدش، داوود پادشاه هر آنچه را که در نظر خداوند نیک بود، انجام نداد،
Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le isgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
و در راه پادشاهان اسرائیل گام برداشت. او پسر خود را به عنوان قربانی در برابر بت سوزاند و از رسوم نفرت‌انگیز اقوامی‌ که خداوند از پیش قوم اسرائیل بیرون رانده بود، تقلید نمود.
A adus jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt toţi copacii verzi.
او در پرستشگاههای بالای تپّه‌ها، و در زیر هر درخت سبزی قربانی کرد و بُخور سوزاند.
Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s'au suit împotriva Ierusalimului ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n'au putut să -l biruiască.
رصین، پادشاه سوریه و فِقَح، پادشاه اسرائیل به اورشلیم حمله و آن را محاصره کردند، امّا نتوانستند آحاز را شکست دهند.
În acelaş timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăş Elatul subt stăpînirea Sirienilor; a izgonit pe Evrei din Elat, şi Sirienii au venit la Elat, unde au locuit pînă în ziua de azi.
در آن زمان رصین، پادشاه سوریه شهر ایلت را پس گرفت و یهودیان را بیرون کرد و اَدومیان در آنجا جایگزین شدند و تا به امروز در آن ساکن هستند.
Ahaz a trimes soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să -i spună: ,,Eu sînt robul tău şi fiul tău; suie-te, şi izbăveşte-mă din mîna împăratului Siriei, şi din mîna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.``
آحاز، قاصدانی نزد تِغلَت فلاسَر، امپراتور آشور با این پیام فرستاد: «من بنده و مانند پسر تو هستم. برای نجات من از دست پادشاه سوریه و اسرائیل به اینجا بیا، چون آنها به من حمله کرده‌اند.»
Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului, şi l -a trimes ca dar împăratului Asiriei.
آحاز همچنین نقره و طلایی را که در معبد بزرگ و در خزانهٔ کاخ پادشاه بود، برای امپراتور آشور هدیه فرستاد.
Împăratul Asiriei l -a ascultat. S'a suit împotriva Damascului, l -a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir, şi a omorît pe Reţin.
تغلت فلاسر، امپراتور آشور خواهش او را پذیرفت و به دمشق حمله کرد. آن را تصرّف نمود و مردم آنجا را اسیر کرد و به قیر برد و رصین را کشت.
Împăratul Ahaz s'a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzînd altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimes preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut.
وقتی آحاز به ملاقات تغلت فلاسر، امپراتور آشور به دمشق رفت و قربانگاه آنجا را دید نقشهٔ ساختمان آن را با تمام جزئیاتش برای اوریای کاهن فرستاد.
Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimes din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l -a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.
اوریای کاهن، قبل از بازگشت پادشاه از دمشق، قربانگاهی مطابق آنچه آحاز پادشاه از دمشق فرستاده بود، ساخت.
La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s'a apropiat de el, şi s'a suit pe el.
وقتی پادشاه بازگشت و قربانگاه را دید، رفت
A ars pe el arderea de tot şi darul de mîncare, a vărsat jertfele de băutură, şi a stropit pe altar sîngele jertfelor de mulţămire.
و قربانی سوختنی و هدایای آردی تقدیم کرد. شراب و خون قربانی صلح را بر آن ریخت.
A îndepărtat dinaintea casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l -a pus lîngă noul altar, spre miazănoapte.
قربانگاه برنزی را که وقف خداوند شده بود و در جلوی معبد بزرگ قرار داشت برداشت و در سمت شمال قربانگاه نو گذاشت.
Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ,,Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mîncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mîncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mîncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot sîngele arderilor de tot şi tot sîngele jertfelor; cît despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.``
بعد پادشاه به اوریا امر کرد و گفت: «بر این قربانگاه بزرگ، قربانی سوختنی صبح، هدایای آردی شامگاهی، قربانی سوختنی و آردی پادشاه و قربانی مردم را باید تقدیم کنی و خون همهٔ قربانی‌ها را بر آن بریزی، امّا قربانگاه برنزی باید تنها برای استفادهٔ شخصی من، به منظور هدایت خواستن از خداوند باشد.»
Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.
اوریای کاهن همهٔ کارها را مطابق فرمان آحاز پادشاه انجام داد.
Şi împăratul Ahaz a sfărîmat tăbliile dela temelie, şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă cari erau supt ea, şi a pus -o pe o pardoseală de piatră.
سپس آحاز پادشاه پایه‌های چهارچوب آن را برید و تشتها را از بالای آن برداشت و همچنین حوض برنزی که بر دوازده گاو برنزی قرار داشت را پایین آورد و بر پایه سنگی گذاشت.
De hatîrul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.
او سایه‌بانی را که برای سبت در معبد بزرگ ساخته بود، برداشت و راه ورودی پادشاه از خارج به معبد بزرگ را به‌خاطر امپراتور آشور بست.
Celelalte fapte ale lui Ahaz, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
بقیّهٔ وقایع دوران سلطنت آحاز و کارهای او در کتاب تاریخ پادشاهان یهودا ثبت شده است.
Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.
آحاز درگذشت و با اجداد خود در شهر داوود به خاک سپرده شد و پسرش حزقیا جانشین او شد.