Psalms 137

Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.

Ved Babels Floder, der sad vi og græd, når Zion randt os i hu.

În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.

Vi hængte vore Harper i Landets Pile.

Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -

Thi de, der havde bortført os, bad os synge, vore Bødler bad os være glade: "Syng os af Zions Sange!"

Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?

Hvor kan vi synge HERRENs Sange på fremmed Grund?

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!

Jerusalem, glemmer jeg dig, da visne min højre!

Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Min Tunge hænge ved Ganen, om ikke jeg ihukommer dig, om ikke jeg sætter Jerusalem over min højeste Glæde!

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``

HERRE, ihukom Edoms Sønner for Jerusalems Dag, at de råbte: "Nedbryd, nedbryd lige til Grunden!"

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Du Babels Datter, du Ødelægger! Salig den, der gengælder dig, hvad du gjorde imod os!

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!

Salig den, der griber dine spæde og knuser dem mod Klippen!