Job 4

Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis:

Så tog Temaniten Elifaz til Orde og sagde:

,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

Ærgrer det dig, om man taler til dig? Men hvem kan her være tavs?

De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite.

Du har selv talt mange til Rette og styrket de slappe Hænder,

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau.

dine Ord holdt den segnende oppe, vaklende Knæ gav du Kraft.

Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

Men nu det gælder dig selv, så taber du Modet, nu det rammer dig selv, er du slaget af Skræk!

Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta?

Er ikke din Gudsfrygt din Tillid, din fromme Færd dit Håb?

Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

Tænk efter! Hvem gik uskyldig til Grunde, hvor gik retsindige under?

După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele!

Men det har jeg set: Hvo Uret pløjer og sår Fortræd, de høster det selv.

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.

For Guds Ånd går de til Grunde, for hans Vredes Pust går de til.

Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!

Løvens Brøl og Vilddyrets Glam Ungløvernes Tænder slås ud;

Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

Løven omkommer af Mangel på Rov, og Løveungerne spredes.

Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare.

Der sneg sig til mig et Ord mit Øre opfanged dets Hvisken

În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,

i Nattesynernes Tanker, da Dvale sank over Mennesker;

m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut.

Angst og Skælven kom over mig, alle mine Ledemod skjalv;

Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul...

et Pust strøg over mit Ansigt, Hårene rejste sig på min Krop.

Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

Så stod det stille! Jeg sansed ikke, hvordan det så ud; en Skikkelse stod for mit Øje, jeg hørte en hviskende Stemme:

,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut?

"Har et Menneske Ret for Gud, mon en Mand er ren for sin Skaber?

Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

End ikke sine Tjenere tror han, hos sine Engle finder han Fejl,

cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

endsige hos dem, der bor i en Hytte af Ler og har deres Grundvold i Støvet!

De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.

De knuses ligesom Møl, imellem Morgen og Aften, de sønderslås uden at ænses, for evigt går de til Grunde.

Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea!

Rives ej deres Teltreb ud? De dør, men ikke i Visdom."