Psalms 102

(O rugăciune a unui nenorocit, cînd este doborît de întristare şi îşi varsă plîngerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s'ajungă strigătul meu pînă la Tine!

Modlitba chudého, když sevřín jsa, před Hospodinem vylévá žádosti své.

Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig! Ascultă-mă degrab!

Hospodine, slyš modlitbu mou, a volání mé přijdiž k tobě.

Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.

Neskrývej tváři své přede mnou, v den ssoužení mého nakloň ke mně ucha svého; když k tobě volám, rychle vyslyš mne.

Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi -o mănînc.

Nebo mizejí jako dým dnové moji, a kosti mé jako ohniště vypáleny jsou.

Aşa de mari îmi sînt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.

Poraženo jest jako bylina, a usvadlo srdce mé, tak že jsem chleba svého jísti zapomenul.

Seamăn cu pelicanul din pustie, sînt ca o cucuvaie din dărîmături;

Od hlasu lkání mého přilnuly kosti mé k kůži mé.

nu mai pot dormi, şi sînt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.

Podobný jsem učiněn pelikánu na poušti, jsem jako výr na pustinách.

În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi protivnicii mei jură pe mine în mînia lor.

Bdím, a jsem jako vrabec osamělý na střeše.

Mănînc ţărînă în loc de pîne, şi îmi amestec lacrămile cu băutura,

Každý den utrhají mi nepřátelé moji, a posměvači moji proklínají mnou.

din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe.

Nebo jídám popel jako chléb, a k nápoji svému slz přiměšuji,

Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.

Pro rozhněvání tvé a zažžený hněv tvůj; nebo zdvihna mne, hodils mnou.

Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.

Dnové moji jsou jako stín nachýlený, a já jako tráva usvadl jsem.

Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărîtă pentru el.

Ale ty, Hospodine, na věky zůstáváš, a památka tvá od národu až do pronárodu.

Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărîna lui.

Ty povstana, smiluješ se nad Sionem, nebo čas jest učiniti milost jemu, a čas uložený přišel.

Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta.

Nebo líbost mají služebníci tvoji v kamení jeho, a nad prachem jeho slitují se,

Da, Domnul va zidi iarăş Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.

Aby se báli pohané jména Hospodinova, a všickni králové země slávy tvé,

El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu -i nesocoteşte rugăciunea.

Když by Hospodin vzdělal Sion, a ukázal se v slávě své,

Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!

Když by popatřil k modlitbě poníženého lidu, nepohrdaje modlitbou jejich.

Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pămînt,

Budeť to zapsáno pro budoucí potomky, a lid, kterýž má stvořen býti, chváliti bude Hospodina,

ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sînt pe moarte;

Že shlédl s výsosti svatosti své. Hospodin s nebe na zemi že popatřil,

pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,

Aby vyslyšel vzdychání vězňů, a rozvázal ty, kteříž již k smrti oddání byli,

cînd se vor strînge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.

Aby vypravovali na Sionu jméno Hospodinovo, a chválu jeho v Jeruzalémě,

El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele,

Když se spolu shromáždí národové a království, aby sloužili Hospodinu.

Eu zic: ,,Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin vecinic!``

Ztrápilť jest na cestě sílu mou, ukrátil dnů mých,

Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.

Až jsem řekl: Můj Bože, nebeř mne u prostřed dnů mých; od národu zajisté až do pronárodu jsou léta tvá,

Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba.

I prvé nežlis založil zemi, a dílo rukou svých, nebesa.

Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.

Onať pominou, ty pak zůstáváš; všecky ty věci jako roucho zvetšejí, jako oděv změníš je, a změněny budou.

Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămînţa lor va rămînea înaintea Ta.

Ty pak jsi tentýž, a léta tvá nikdy nepřestanou. [ (Psalms 102:29) Synové služebníků tvých bydliti budou, a símě jejich zmocní se před tebou. ]