Job 30

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

Nyní pak posmívají se mi mladší mne, jejichž bych otců nechtěl byl postaviti se psy stáda svého.

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

Ač síla rukou jejich k čemu by mi byla? Zmařena jest při nich starost jejich.

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

Nebo chudobou a hladem znuzeni, utíkali na planá, tmavá, soukromná a pustá místa.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

Kteříž trhali zeliny po chrastinách, ano i koření, a jalovec za pokrm byl jim.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Z prostřed lidí vyháníni byli; povolávali za nimi, jako za zlodějem,

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

Tak že musili bydliti v výmolích potoků, v děrách země a skálí.

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

V chrastinách řvali, pod trní se shromažďovali,

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Lidé nejnešlechetnější, nýbrž lidé bez poctivosti, menší váhy i než ta země.

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

Nyní, pravím, jsem jejich písničkou, jsa jim učiněn za přísloví.

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

V ošklivosti mne mají, vzdalují se mne, a na tvář mou nestydí se plvati.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

Nebo Bůh mou vážnost odjal, a ssoužil mne; pročež uzdu před přítomností mou svrhli.

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

Po pravici mládež povstává, nohy mi podrážejí, tak že šlapáním protřeli ke mně stezky nešlechetnosti své.

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

Mou pak stezku zkazili, k bídě mé přidali, ač jim to nic nepomůže.

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

Jako širokou mezerou vskakují, a k vyplénění mému valí se.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Obrátily se na mne hrůzy, stihají jako vítr ochotnost mou, nebo jako oblak pomíjí zdraví mé.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

A již ve mně rozlila se duše má, pochytili mne dnové trápení mého,

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Kteréž v noci vrtá kosti mé ve mně; pročež ani nervové moji neodpočívají.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Oděv můj mění se pro násilnou moc bolesti, kteráž mne tak jako obojek sukně mé svírá.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

Uvrhl mne do bláta, tak že jsem již podobný prachu a popelu.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

Volám k tobě, ó Bože, a neslyšíš mne; postavuji se, ale nehledíš na mne.

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Obrátils mi se v ukrutného nepřítele, silou ruky své mi odporuješ.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Vznášíš mne u vítr, sázíš mne na něj, a k rozplynutí mi přivodíš zdravý soud.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Nebo vím, že mne k smrti odkážeš, a do domu, do něhož se shromažďuje všeliký živý.

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

Jistě žeť nevztáhne Bůh do hrobu ruky, by pak, když je stírá, i volali.

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Zdaliž jsem neplakal nad tím, kdož okoušel zlých dnů? Duše má kormoutila se nad nuzným.

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Když jsem dobrého čekal, přišlo mi zlé; nadál jsem se světla, ale přišla mrákota.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Vnitřností mé zevřely, tak že se ještě neupokojily; předstihli mne dnové trápení.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Chodím osmahlý, ne od slunce, povstávaje, i mezi mnohými křičím.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Bratrem učiněn jsem draků, a tovaryšem mladých pstrosů.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

Kůže má zčernala na mně, a kosti mé vyprahly od horkosti.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

A protož v kvílení obrátila se harfa má, a píšťalka má v hlas plačících.