Job 3

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

Potom otevřev Job ústa svá, zlořečil dni svému.

A luat cuvîntul şi a zis:

Nebo mluvě Job, řekl:

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

Ó by byl zahynul ten den, v němž jsem se naroditi měl, i noc, v níž bylo řečeno: Počat jest pacholík.

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Ten den ó by byl obrácen v temnost, aby ho byl nevyhledával Bůh shůry, a nebyl osvícen světlem.

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

Ó by jej byly zachvátily tmy a stín smrti, a aby jej byla přikvačila mračna, a předěsila horkost denní.

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

Ó by noc tu mrákota byla opanovala, aby nebyla připojena ke dnům roku, a v počet měsíců nepřišla.

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Ó by noc ta byla osaměla, a zpěvu aby nebylo v ní.

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Ó by jí byli zlořečili ti, kteříž proklínají den, hotovi jsouce vzbuditi velryba.

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Ó by se byly hvězdy zatměly v soumraku jejím, a očekávajíc světla, aby ho nebyla dočekala, ani spatřila záře jitřní.

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Nebo nezavřela dveří života mého, ani skryla trápení od očí mých.

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Proč jsem neumřel v matce, aneb vyšed z života, proč jsem nezahynul?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

Proč jsem vzat byl na klín, a proč jsem prsí požíval?

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

Nebo bych nyní ležel a odpočíval, spal bych a měl bych pokoj,

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

S králi a radami země, kteříž sobě vzdělávali místa pustá,

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

Aneb s knížaty, kteříž měli zlato, a domy své naplňovali stříbrem.

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Aneb jako nedochůdče nezřetelné proč jsem nebyl, a jako nemluvňátka, kteráž světla neviděla?

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Tamť bezbožní přestávají bouřiti, a tamť odpočívají ti, jenž v práci ustali.

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Také i vězňové pokoj mají, a neslyší více hlasu násilníka.

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Malý i veliký tam jsou rovni sobě, a služebník jest prost pána svého.

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

Proč Bůh dává světlo zbědovanému a život těm, kteříž jsou ducha truchlivého?

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

Kteříž očekávají smrti, a není jí, ačkoli jí hledají pilněji než skrytých pokladů?

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

Kteříž by se veselili s plésáním a radovali, když by nalezli hrob?

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

Člověku, jehož cesta skryta jest, a jehož Bůh přistřel?

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Nebo před pokrmem mým vzdychání mé přichází, a rozchází se jako voda řvání mé.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

To zajisté, čehož jsem se lekal, stalo se mi, a čehož jsem se obával, přišlo na mne.

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

Neměl jsem pokoje, aniž jsem se ubezpečil, ani odpočíval, až i přišlo pokušení toto.