Job 29

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

Ještě dále Job vedl řeč svou, a řekl:

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

Ó bych byl jako za časů předešlých, za dnů, v nichž mne Bůh zachovával,

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

Dokudž svítil svící svou nad hlavou mou, při jehož světle chodíval jsem v temnostech,

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

Tak jako jsem byl za dnů mladosti své, dokudž přívětivost Boží byla v stanu mém,

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

Dokudž ještě Všemohoucí byl se mnou, a všudy vůkol mne dítky mé,

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Když šlepěje mé máslem oplývaly, a skála vylévala mi prameny oleje,

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

Když jsem vycházel k bráně skrze město, a na ulici strojíval sobě stolici svou.

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

Jakž mne spatřovali mládenci, skrývali se, starci pak povstávali a stáli.

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

Knížata choulili se v řečech, anobrž ruku kladli na ústa svá.

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

Hlas vývod se tratil, a jazyk jejich lnul k dásním jejich.

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Nebo ucho slyše, blahoslavilo mne, a oko vida, posvědčovalo mi,

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

Že vysvobozuji chudého volajícího, a sirotka, i toho, kterýž nemá spomocníka.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

Požehnání hynoucího přicházelo na mne, a srdce vdovy k plésání jsem vzbuzoval.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

V spravedlnost jsem se obláčel, a ona ozdobovala mne; jako plášť a koruna byl soud můj.

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

Místo očí býval jsem slepému, a místo noh kulhavému.

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

Byl jsem otcem nuzných, a na při, jíž jsem nebyl povědom, vyptával jsem se.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

A tak vylamoval jsem třenovní zuby nešlechetníka, a z zubů jeho vyrážel jsem loupež.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

A protož jsem říkal: V hnízdě svém umru, a jako písek rozmnožím dny.

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Kořen můj rozloží se při vodách, a rosa nocovati bude na ratolestech mých.

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

Sláva má mladnouti bude při mně, a lučiště mé v ruce mé obnovovati se.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Poslouchajíce, čekali na mne, a přestávali na radě mé.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Po slovu mém nic neměnili, tak na ně dštila řeč má.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Nebo očekávali mne jako deště, a ústa svá otvírali jako k přívalu žádostivému.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Žertoval-li jsem s nimi, nevěřili; pročež u vážnosti mne míti neoblevovali.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.

Přišel-li jsem kdy k nim, sedal jsem na předním místě, a tak bydlil jsem jako král v vojště, když smutných potěšuje.